Producătorul de borduri Symmetrica scumpește produsele sale cu 20% din cauza crizei energetice

Borduri sectorul 3 Sursa Foto : Economedia

Producătorul de pavele și borduri Symmetrica va crește prețurile produselor din portofoliu cu 20% în acest an. Potrivit companiei, motivul scumpirii ține de majorările de costuri pentru energie și materie primă. Chiar și așa, aceasta estimează că valoarea business-ului, în acest an, va crește cu peste 25%, în timp ce piața de profil va avea, și ea, un ușor avans.

„Încă de anul trecut am asistat la un avans al prețurilor atât la materie primă, cât și la energie, cu până la 30% pentru agregatele minerale, circa 10% pentru ciment și de peste 50% la energia electrică. Însă, începând cu noiembrie 2021 – ianuarie 2022, asistăm din nou la o creștere majoră a tarifelor la electricitate cu circa 300%, la gaze naturale cu 100%, dar și la o majorare puternică a prețului cimentului cu 30%. În acest context, suntem nevoiți să răspundem provocărilor de business și să aliniem prețurile produselor noastre aplicând o majorare care să acopere cel puțin parțial creșterile tarifelor pentru utilități și materii prime”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Cu toate acestea, reprezentantul companiei estimează că piața de profil va putea absorbi aceste majorări, fiind pe un trend ascendent. Astfel, pentru anul în curs, compania mizează pe un avans de minimum 5% al segmentului, după ce în 2021 vânzările totale de pavele și borduri la nivelul pieței locale au ajuns la 165 milioane de euro.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Piața de prefabricate mici este susținută, acum, în special de proiectele rezidențiale, după ce ultima parte din 2021 a adus cu sine o scădere a fondurilor pentru proiectele de infrastructură. Astfel, cum pavelele și bordurile nu afectează semnificativ bugetul unui proiect rezidențial, considerăm că scumpirile aplicate de jucătorii din piața pe care activăm nu vor avea un impact negativ”, a mai spus Sebastian Bobu.

În ceea ce privește proiectele publice, reprezentantul Symmetrica estimează că majorarea prețurilor prefabricatelor din beton va avea o influență destul de importantă în bugetele alocate, alături de celelalte produse ce au la bază materii prime precum agregatele minerale, bitumul și cimentul.

Raportat la business-ul companiei, Sebastian Bobu mizează pe menținerea creșterii și în 2022, după ce anul trecut afacerile companiei s-au majorat cu peste 10%, la circa 180 milioane de lei ( 36 milioane de euro). Astfel, pentru anul în curs, Symmetrica mizează pe un avans de peste 25% al cifrei de afaceri, o parte determinată de creșterile de prețuri și o parte de majorarea capacității totale de producție ca urmare a retehnologizării și deschiderii de noi fabrici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: