Miting auto pentru susţinerea Autostrăzilor Moldovei, pe 10 aprilie. Realitatea cruntă: România are 914 kilometri de autostradă şi doar 17 kilometri sunt în Moldova

Protest A8, autostrada moldova Protest pentru finanţarea A8, decembrie 2020, Piaţa Victoriei Sursa foto: Împreună pentru Moldova

Un miting auto pentru „susţinereaAutostrăzilor Moldovei este programat pentru sâmbătă, 10 aprilie, la Cristeşti, în judeţul Iaşi. Locaţia, simbolic aleasă, este la intersecţia Autostrăzii A7 – „Autostrada Moldovei cu A8 – „Autostrada Unirii”, primul drum de mare viteză cu Lege în Parlament.

Organizatorul mitingului auto este asociaţia civică Împreună pentru Moldova (n.r. Împreună pentru Moldova este şi partid politic), iar motivul mitingului este includerea unor tronsoane din A7 şi A8 la finanţare prin PNRR – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a explicat într-o postare pe reţelele de socializare, Cătălin Urtoi, vicepreşedintele Asociaţiei ÎpM şi fost consilier onorific al ministrului Transporturilor, în mandatul ministrului Lucian Bode.

Dacă pentru Autostrada A7 Ploieşti – Buzău – Bacău – Paşcani finanţarea prin PNRR are şanse destul de mari pentru că cel puţin primele două tronsoane pot fi scoase la licitaţie pentru execuţie până la sfârşitul anului şi chiar ministrul Proiectelor Europene Cristian Ghinea a confirmat pentru Economedia că este proiect prioritar, pentru A8 situaţia este ceva mai complicată.  Documentul oficial prezentat în Guvern pe 19 martie se referă la „anumite secţiuni”, cel mai probabil fiind vorba despre capetele Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi Târgu Neamţ – Moţca, unde documentaţiile tehnice sunt mai avansate şi ar putea fi lansată licitaţia pentru execuţie.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Pe lângă susţinerea pentru Autostradă, mitingul este şi un protest faţă de întârzierea proiectului A8

Dincolo de susţinerea pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din Moldova, acţiunea din 10 aprilie este şi un nou semnal de alarmă faţă de întârzierile repetate: reactualizarea documentaţiei tehnice pentru secţiunea Târgu Mureş – Târgu Neamţ în lungime de 200 km este la doar 52% , iar ultimul termen asumat, luna iulie, cel mai probabil nu poate fi respectat. Pentru segmentul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni de 100 km contractul pentru documentaţia tehnică poate fi semnat luna aceasta cu termen 12 luni pentru Studiul de Fezabilitate şi 5 luni Proiect Tehnic.

Autostrada A8 Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni sau (şi) Autostrada 13 Braşov – Bacău ?

Este o întrebare care a creat conflicte între susţinătorii celor două mari proiecte de infrastructură rutieră. Cel puţin teoretic, ambele autostrăzi ar trebui să „meargăîn paralel, din moment ce pentru ambele proiecte se lucrează la documentaţia tehnică. Doar că orizontul pentru ca Moldova să fie legată de Transilvania printr-o autostradă completă este destul de îndepărtat, posibil de-abia în 2030. Chiar ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, explica într-un interviu că proiectul A8 este chiar mai dificil decât Autostrada A1 Sibiu- Piteşti.

România are 914 kilometri de autostradă şi doar 17 km sunt în Moldova!

„Moldova nu mai crede în promisiuni, Moldova vrea fapte!scrie organizatorul cu referire directă la o realitate cruntă: din cei 914 kilometri ai reţelei de autostrăzi din România, doar 17 kilometri sunt în Moldova (centura Bacău, parte din A7, deschisă în decembrie 2020). Aşadar, ce pot face asociaţiile din Moldova şi cetăţenii simpli care au nevoie de infrastructură ca de aer? Probabil nu mai mult decât de a pune presiune pe Compania de Drumuri şi Ministerul Transporturilor să gestioneze foarte bine proiectele. Ce înseamnă pentru această regiune lipsa autostrăzilor o spun tot organizatorii mitingului – protest: „La acest miting vor lua parte oameni de afaceri care împreună conduc firme de mai multe miliarde de lei, cetățeni care s-au săturat să trăiască în subdezvoltare și să le fie refuzată orice șansă de a crește economic, oameni din alte regiuni care doresc o Românie echitabil dezvoltată”, arată Asociaţia Împreună pentru A8.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: