Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a înființat, începând de astăzi, 7 februarie 2022, un număr special de telefon, folosit exclusiv pentru mesaje în aplicația WhatsApp, pentru a fluidiza comunicarea directă cu consumatorii din toată țara, în special cu privire la facturile greșite la energie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Numărul de telefon, pentru aplicația WhatsApp este 0790219551.

„Am înființat acest număr special, care se va afla în permanență la mine, pentru a putea fi cât mai aproape de consumator și a mă putea implica personal în gestionarea situațiilor urgente care pot apărea și care vor fi semnalate astfel”, a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC.

La acest număr, care nu va folosi funcția de apel video sau cu voce, sunt așteptate mesajele scrise și imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgență în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, de pe întreg cuprinsul țării.  Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică și gaze naturale, cazuri de debranșări, pentru neplată a unor facturi greșite la energie încă necorectate, precum și situații urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competența legală de soluționare a instituției și le vor da curs.

ANPC menționează că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamațiile realizate în mod curent.

Primirea reclamațiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul economic reclamat.

Reclamaţiile se fac în format scris – transmise prin poștă –, în format electronic sau se depun personal, pentru souționarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege

Formularul de reclamație online,se află  pe site-ul instituției, la acest link.