Cameră de Comerț: Companii din România caută clienţi în Bulgaria, pentru afaceri cu produse alimentare sau construcție de mașini

asigurari, contract, afacere Sursa foto: Pexels

Relaţiile de afaceri între Bulgaria şi România se dezvoltă în pofida pandemiei și un număr crescut de companii din România caută clienţi în Bulgaria, a declarat directorul executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie Bulgaro-Române, Eleonora Ivanova, într-un interviu pentru BTA, relatează Agerpres.

Partea bulgară caută parteneri în sectoarele tradiţionale, precum produsele alimentare sau cosmetice şi există un interes crescut în construcţia de maşini, a spus Eleonora Ivanova. BRCCI primeşte un număr crescut de solicitări din ambele părţi despre diferite materii prime, lucru normal având în vedere criza, care a condus la deficienţe în aprovizionare şi majorări de preţuri, a adăugat Ivanova. Companiile de software din ambele ţări caută clienţi prin oferirea de produse specializate în diferite sectoare, precum agribusiness şi sectorul industrial, printre altele, a explicat directorul BRCCI.

România este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Bulgariei. Potrivit datelor statistice oficiale, balanţa comercială a Bulgariei pe relaţia cu România a fost pozitivă în perioada ianuarie-octombrie 2021, când s-a ridicat la 1,017 miliarde leva. Comparativ, în perioada similară a lui 2020, balanţa comercială a Bulgariei a fost una pozitivă, de 516,7 milioane de leva. Estimările preliminare arată că se aşteaptă un nivel record al schimburilor comerciale, care va depăşi nivelul din 2019, când schimburile comerciale au atins un maxim istoric de 9,784 miliarde leva. Exporturile de produse bulgăreşti în România a crescut cu 35,2%, în timp ce importurile au crescut cu 26,2%. România rămâne al doilea mare partener comercial al Bulgariei, după Germania, a explicat Ivanova.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Potrivit Eleonorei Ivanova, Dunărea are un uriaş potenţial nefolosit. “Lucrăm în mod activ pe proiecte împreună cu organizaţiile partenere din ţările de-a lungul Dunării şi ne străduim să atragem atenţia asupra fluviului şi a oportunităţile pe care le oferă cu generozitate”, a declarat Ivanova.

Camera de Comerţ şi Industrie Bulgaro-Română (CCIBR) este o asociaţie privată de companii, înfiinţată în 2003 şi care în prezent regrupează 90 de companii interesate să îşi dezvolte activitatea în Bulgaria şi/sau în România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: