Administratorul judiciar al ELCEN a dispus achitarea integrală a sumelor de bani datorate creditorilor companiei

Elcen sursa Elcen sursa foto: Elcen

Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Elcen, a dispus joi achitarea integrală a sumelor de bani datorate creditorilor companiei, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Măsura vine la două zile după ce Sierra Quadrant a supus la vot în adunarea creditorilor ieşirea din insolvenţă a Elcen, ca urmare a tergiversării de către Primăria Municipiului Bucureşti a procedurii transferului de afacere.

“Demersurile Sierra Quadrant de a contribui, prin conceperea planului de reorganizare, la construcţia Sistemului de Alimentare Centralizat cu Energie Termică (SACET), s-au lovit, din nefericire pentru bucureşteni, de opoziţia Primăriei Bucureşti (PMB). Reprezentanţii acestei instituţii nu ne-au furnizat până la această dată motivul pentru care, deşi agreaseră soluţia propusă de compania noastră (parcurgând aproape toţi paşii necesari pentru implementare), au decis să înceteze comunicarea oficială şi, implicit, să se retragă din proiect”, se menţionează în comunicat.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Potrivit sursei citate, soluţia ieşirii din insolvenţă, în lipsa transferului de afacere (preluarea activelor Elcen de către PMB), este necesară pentru a elimina riscurile intrării Elcen în faliment, ale pierderii bonusului de cogenerare, ale pierderii oportunităţilor de atragere de fonduri europene nerambursabile indisolubil legate de îndeplinirea condiţiilor de mediu impuse de forurile europene responsabile în materie.

“Întreaga procedură de ieşire din insolvenţă se va finaliza, aşadar, în cel mai scurt timp”, subliniază reprezentanţii administratorului judiciar al producătorului de energie termică.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În urmă cu două zile, Electrocentrale Bucureşti SA (Elcen) a anunţat iniţierea demersurilor de stingere a tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare în vederea închiderii procedurii de reorganizare judiciară şi, implicit, a procedurii de insolvenţă.

“Ca urmare a aprobării situaţiei financiare a Elcen de către Comitetul Creditorilor, se creează contextul pentru distribuirea sumelor restante către creditorii chirografari, ultima categorie de creditori vizaţi pentru plata creanţelor în conformitate cu planul de reorganizare modificat al Elcen. Imediat după plata creanţelor, Elcen va face demersurile legale la Tribunalul Bucureşti pentru ieşirea din procedura de insolvenţă şi reintegrarea companiei în circuitul economic”, se menţiona într-un comunicat al Elcen.

Ieşirea din dificultate financiară a Elcen face posibilă accesarea fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană sau a creditelor bancare pentru modernizarea centralelor termoelectrice pe care le deţine, în conformitate cu normele europene şi naţionale privind protecţia mediului.

Realizarea investiţiilor creează contextul favorabil pentru respectarea criteriilor de eficienţă energetică, asigurarea continuităţii furnizării agentului termic necesar pentru distribuţia apei calde şi a căldurii către locuitorii capitalei racordaţi la sistemul centralizat de încălzire şi asigurarea energiei electrice esenţiale pentru Bucureşti şi sistemul energetic naţional.

Electrocentrale Bucureşti a intrat în procedură de insolvenţă în 2016, având la bază un program coerent de reorganizare în care se urmăreşte cu prioritate eficientizarea activităţii societăţii, în scopul îmbunătăţirii situaţiei financiare. Planul de reorganizare a societăţii, în vederea eficientizării activităţii, a fost depus în 2018.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Elcen