Șeful Euroins, liderul pieței de asigurări RCA: Plafonarea prețurilor încurajează comportamentul de risc și iresponsabilitatea în trafic. Există alternative mai bune, soluții mult mai simple

masina, auto, bani, euro, asigurare Sursa foto: Pixabay

Limitarea timp de șase luni a prețurilor asigurărilor RCA, măsură propusă de Guvern, este departe de a fi o soluție magică pentru rezolvarea problemelor industriei românești de asigurări și doar încurajează comportamentul de risc și iresponsabilitatea în trafic, afirmă Kiril Boshov, CEO al Euroins Insurance Group, lider al pieței după falimentul City Insurance, într-o declarație transmisă Economedia. El vine și cu soluții alternative.

Potrivit Euroins, motivele care au dus la scumpirea RCA sunt: există multe accidente în România, accidente cu mulți răniți și oameni care își pierd viața. Asigurații din România provoacă multe accidente peste graniță, iar multe țări europene nu au o limită la plata daunelor morale. Pentru un accident cu victime multiple, se plătesc despăgubiri între 1,1 milioane de euro și 4,4 milioane de euro pentru o asigurare pe care se încasează între 70 și 100 de euro.

Șeful Euroins susține că există alternative mai bune, soluții mult mai simple în loc de plafonarea prețurilor asigurărilor.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Potrivit lui, în urmă cu un an, Executivul lucra la un proiect pentru decontarea directă. „Toată lumea a fost de acord cu această inițiativă. Era un pas vital pentru România, mai ales că această decontare directă există în majoritatea țărilor europene. Această inițiativă însemna apariția unui etalon de prețuri și compensații, plăți mai rapide, o evoluție. Înseamna inclusiv disciplină în raport cu atelierele auto”, arată el.

CEO-ul Euroins mai susține că, în formula actuală de propunere, cine provoacă un accident mortal va plăti același preț pentru asigurarea RCA. „Indiferent câte accidente au fost provocate, indiferent de pagube, victime. Tot ceea ce face această limitare a prețurilor este să încurajeze comportamentul de risc și iresponsabilitatea în trafic. Această plafonare a prețurilor a avut loc și în 2016, când prețurile asigurărilor au fost înghețate timp de 6 luni. Acea măsură a avut efecte adverse semnificative și a avut un impact puternic asupra pieței asigurărilor”, arată Boshov.

Compania de asigurări afirmă că principiul asigurărilor este același în toată lumea: pentru fiecare risc există un preț. Șeful asigurătorului susține că România nu va mai avea o economie liberă dacă plafonează RCA, deoarece concurența și inovația dispar.

„În motivarea acestei plafonări apare informaţia că s-a ţinut cont de evoluţia inflaţiei din ultimul an, de opt procente. Dar când ai o asigurare, noi, asiguratorii, ajungem să plătim pentru evenimente care vor avea loc în viitor, nu accidente din trecut. Ca atare, ar trebui să fie luată în considere prognoze privind evoluția inflației. Analiza nu a luat în calcul falimentul City Insurance, care a dus la creșterea semnificativă a plăților către BAAR de la toți asigurătorii RCA. Sunt multe alte aspecte care lipsesc din motivarea acestei plafonări”, mai arată el.

Ce soluții propune șeful Euroins? „În căutarea de soluții, ne putem uita la exemplele din Bulgaria. În 2010 am avut în jur de 1000 de accidente mortale. Între 2010 și 2015, a fost construită o autostradă între Sofia și Burgas și alta spre Istanbul, iar numărul accidentelor mortale a scăzut cu 40 la sută. Există atât de multe alte soluții. Nu avem niciun interes să avem prețuri mari, interesul industriei este să avem un număr mic de dosare de daună. În mod tragic, România are cea mai mare rată de decese și accidente grave pe cap de locuitor. Parțial din cauza infrastructurii și lipsei programelor prevenire și educație în siguranța rutieră. În calitate de asigurători, nu putem asista direct la construirea drumurilor și autostrăzilor, dar dacă autoritățile vor să lanseze programe de educație rutieră și de prevenire a accidentelor, ele trebuie să știe că suntem un partener dornic să contribuie și să sprijine. În concluzie, ar trebui să contribuim cu toții la creșterea siguranței rutiere, să depunem eforturi pentru un control just al tuturor actorilor din industrie și să ne bazăm pe o strategie de reglementare previzibilă și echitabilă. Rezultatul va fi cel pe care ni-l dorim cu toții, un model de afaceri sustenabil, în care consumatorii beneficiază de servicii de calitate”, conchide Boshov.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: