Pasajul de la Domnești, cel mai important sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei, a depășit stadiul fizic de 60% și ar urma să fie deschis circulației până la iarnă, potrivit datelor oficiale ale Companiei de Drumuri.
La Domnești, în cea mai aglomerată intersecție de pe Centură, subcontractorii au început asfaltarea rampei de coborâre spre Bragadiru, continuă montarea predalelor pe tablierul metalic și se toarnă placa de suprabetonare. De asemenea se lucrează la montarea elementelor prefabricate pentru zidurile de sprijin aferente rampelor spre Chiajna, Bragadiru și București.
Săptămâna viitoare circulația pe șantierul de la Domnești va fi deviată pe o bretea pentru racordarea rampei dinspre Chiajna. Cele mai noi imagini cu sensul giratoriu suspendat au fost publicate pe contul Youtube Ivașca Ionuț:
https://www.youtube.com/watch?v=9hPrfGbt7Fs
Contractul pentru proiectarea şi execuţia pasajului de la Domneşti a fost semnat în 2017 cu antreprenorul român Straco pentru aproximativ 100 de milioane de lei, proiectul fiind întârziat cel puţin un an după ce fostul primar general Gabriela Firea a cerut modificarea pasajului pentru a include bucla de întoarcere a tramvaiului de pe Prelungirea Ghencea (n.r. lucrările pentru lărgirea arterei nu vor cuprinde şi montarea liniei de tramvai pentru că PMB nu are fonduri).
La Domneşti, cozile se întind zilnic pe 4-5 kilometri, iar timpul de aşteptare pentru a trece intersecţia este de zeci de minute. Ruta este şi mai circulată în sezonul estival pentru că asigură tranzitul turiştilor între A1 şi A2 – Autostrada Soarelui.
Până la sfârșitul anului ar urma să fie deschis și Pasajul de la Berceni, sensul giratoriu suspendat fiind la peste 50%, stadiu fizic.