Rata inflaţiei a coborât la 3,1% în martie. Cele mai mari scumpiri: energie electrică, fasole și ulei

energie-electrica

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,1% în luna martie a acestui an, de la 3,2% în luna februarie, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la energie electrică, fasole și ulei.

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,37%, mărfurile alimentare cu 1,59%, iar serviciile cu 2,21%, față de martie 2020.

„Preţurile de consum în luna martie 2021 comparativ cu luna martie 2020 au crescut cu 3,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2020- martie 2021) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2019 – martie 2020), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,1%”, precizează INS.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Topul scumpirilor, față de martie 2020:

Energie electrică – 17%

Fasole boabe şi alte leguminoase – 12%

Ulei – 11%

Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 9%

Igienă şi cosmetică – 6%

Făină – 5%

Combustibili – 5%

Produse de morărit, pâine – 5%

Tutun, ţigări – 5%

Topul ieftinirilor, față de martie 2020:

Cartofi – 35%

Bilete de avion – 12%

Legume și conserve de legume – 8%

Citrice și alte fructe meridionale – 7%

Gaze – 2%

Topul scumpirilor, față de decembrie 2020:

Energie electrică – 18%

Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 10%

Legume şi conserve de legume – 5-6%

Combustibili – 6%

Ulei – 5%

Servicii poştale – 4%

Topul ieftinirilor, față de decembrie 2020:

Bilete de avion – 17%

Ouă – 2%

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: