Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni s-a scumpit cu 20% și a ajuns la un cost estimat de 13 miliarde lei, potrivit proiectantului Consitrans/ Traseul va fi stabilit până la toamnă, iar proiectul tehnic predat în iunie 2023

A 8 Târgu Neamț Iași Ungheni Sursa Ministerul Transporturilor

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni care face parte din Autostrada Unirii (A8) a ajuns la un cost de aproximativ 13 miliarde lei, în creștere cu 20% față de 2020, ca urmare a majorării prețurilor la materialele de construcții, arată ultima estimare a proiectantului Consitrans.

Contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic a fost semnat în aprilie 2021 pentru 58 de milioane lei, cu termen de 12 luni pentru SF și 12 luni pentru Proiect Autorizație Construire respectiv Proiect Tehnic de Execuție.

Totuși, contractul nu va fi derulat conform calendarului inițial, CNAIR acordând proiectantului o extensie de 114 zile (4 luni) pentru predarea SF, Consitrans invocând perioada mare de timp, de 6 luni, în care autoritățile locale au trimis informațiile necesare stabilirii variantei de traseu.

Proiectantul a cerut o amânare de 8 luni, dar CNAIR a aprobat doar 4 luni (detalii aici). Una dintre problemele principale este traseul în zona de Nord a municipiului Iași.

Documentația pentru sectorul Târgu Neamț (Moțca) – Podul Iloaiei este finalizată în procent de 95% cu traseul stabilit, în timp ce pentru sectorul Podul Iloaiei – Iași – Ungheni ultima variantă de traseu ar trebui să fie acceptată în septembrie, potrivit lui Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Într-o informare despre situația secțiunii Târgu Neamț – Ungheni (101 km), Urtoi indică sursa de finanțare pentru cea mai importantă investiție a regiunii, costurile actualizate și previziunile pentru finalizarea contractului cu Consitrans.

„Finalizare contract este 7 Iunie 2023, deci încă suntem în termen, dar cu aceste întârzieri pe SF ( aprox. 4 luni conform prelungirii acceptate de către CNAIR) este puțin probabil să se respecte termenul!

Costuri:
Conform pozei pe care am atașat-o, în urma analizei din Februarie 2020 realizată de către CNAIR, tronsonul Tg.Neamț – Ungheni avea un cost de aprox. 2,5 miliarde euro cu TVA. În acest moment avem un cost estimat în urma unei analize realizate de către proiectant de:
– 6 miliarde lei fără tva pe sectorul Tg.Neamț-Letcani
– 7 miliarde lei fără tva pe sectorul Letcani-Ungheni
Asta înseamnă un cost de aproximativ 2,6 miliarde euro fără tva pe tronsonul Tg.Neamț-Ungheni. Comparând cu analiza financiară din Februarie 2020, constatăm o creștere de aprox. 20% în ultimii doi ani de zile, creștere condiționată de creșterile de prețuri. Constatăm că avem un preț mediu de aprox. 25 milioane euro/km, pe tot tronsonul, prețul fiind influențat și de cei aproximativ 7-8 km de tunel pe sectorul Letcani-Ungheni și viaducte.
CONCLUZIA GENERALĂ:
JASPERS este o instituție care solicită date foarte clare, deoarece vorbim de bani europeni. Instituțiile românești, de la proiectant și până la UAT-uri ar trebui să emită răspunsurile solicitate cât mai rapid și fără omisiuni.
Finalizarea etapei AMC1 și AMC2 depinde foarte mult de acest lucru! Fără finalizarea celor două etape de Analiză Multicriteriala nu vom afla traseul final și tipul de profil (autostradă. ..) și nu se poate trece la etapa studiilor geo pe sectorul Podul Iloaiei- Leţcani-Ungheni. Menționez că pe sectorul Tg.Neamț (Moţca) – Podul Iloaiei proiectantul a finalizat studiile geo în proporție de 95%, deoarece aici avem un traseu clar. Acest contract are un termen de finalizare în Iunie 2023. Încă suntem în termen, dar…!
Acest tronson poate fi finanțat prin POT 2021-2027!”, a transmis Urtoi.
Sectorizarea contractului, o soluție pentru finalizarea mai rapidă a proiectului 
Sectorizarea în două loturi a contractului pentru cei 100 de kilometri de autostradă între Târgu Neamț și Republica Moldova poate fi o soluție pentru derularea mai rapidă a procedurilor și obținerea avizelor. Varianta este propusă de Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în mandatul ministrului Cătălin Drulă.

„Soluție pentru deblocarea și accelerarea implementării acestui proiect:

1. sectorizarea celor 100 km de la Tg.Neamt la Golăiești în 2 secțiuni respectiv sectiunea 1: Tg Neamt – Letcani (km 0 – km 61) + sectiunea 2: Letcani – Golaiesti (km 61 – km 100,14) conform caietului de sarcini.
2. obtinerea a 2 Certificate de Urbanism pentru Tg Neamt – Letcani (km 0 – 61km) respectiv pentru Letcani – Golaiesti (km 61 – km 100,14)
3. obținerea a 2 Acorduri de Mediu pentru Autostrada Tg. Neamt – Lețcani (Iasi Vest) respectiv Autostrada Letcani – Golaiesti (Iasi Nord)
Avantaje:
1. implementarea mai rapidă a proiectării pe zona Târgu Neamț – Lețcani  – un adevărat cimitir ”rutier” pe DN 28 pentru participanții la trafic
2. rezolvarea blocajelor de la Podu Iloaiei și Târgu Frumos prin maturizarea mai rapidă a proiectării pe secțiunea Târgu Neamț – Lețcani
3. Lansarea mai rapidă a licitației de execuție pe tronsonul Târgu Neamț – Lețcani cu prioritate a Variantelor Ocolitoare la profil de autostradă Podu Iloaiei și Târgu Frumos
4. corelarea proiectării V.O. Iași-Est, podului de la Ungheni, a Spitalului Regional de Urgență și a modernizării Aeroportului Iași cu autostrada Iași Nord (secțiunea Lețcani – -Golăiești)
E un scenariu pe care CNAIR îl poate lua in calcul ACUM având in vedere ca in 2021 strategia de implementare era fezabila iar studiul de fezabilitate în mai 2022 este încă imatur”, spune Covăsnianu.
Despre situația contractului pentru proiectarea celor peste 200 de kilometri dintre Târgu Mureș și Târgu Neamț și a capetelor finanțate prin PNRR, Economedia a scris aici.

Sursa Ministerul Transporturilor

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *