Cel puțin doi ani pierduți: SEARCH a cerut rezilierea contractului pentru proiectarea Autostrăzii A13 Brașov – Bacău/ Proiectantul nu poate acoperi costurile cu studiile geotehnice

A 13 Brasov Bacău

Firma SEARCH a notificat Compania de Drumuri pentru rezilierea contractului de proiectare a autostrăzii A13 Brașov – Bacău ca urmare a imposibilității acoperirii costurilor cu studiile geotehnice. Anunțul a fost făcut joi, în ședința de progres de la CNAIR.

Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic a fost semnat în mai 2020 pentru doar 20 de milioane lei, față de estimarea CNAIR de aproape 30 de milioane, o sumă insuficientă pentru traseul de 162 km (spre comparație, pentru Autostrada Ploiești – Brașov, documentația este de trei ori mai scumpă, dar la valoarea reală).

Potrivit raportării Companiei de Drumuri, stadiul proiectului este de 0%, iar cel financiar de 4%. SEARCH face și proiectarea secțiunii de Autostradă Pașcani – Suceava (61 km), de asemenea cu întârzieri.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

O primă reacție după solicitarea rezilierii a venit din partea lui Irinel Bucur, reprezentantul Asociației civice „Împreună pentru A8”, care a subliniat că eforturile autorităților și ale societății civile din regiune și nu numai trebuie să se concentreze acum pe Autostrada Unirii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Având în vedere că A13 nu va continua o bucată de timp, singura variantă viabilă pentru Moldova de unire cu Transilvania rămâne autostrada A8! Toate forțele politice și civice trebuie acum să se îndrepte spre susținerea A8, singura rămasă în picioare și care se poate realiza până în 2030! Cu toții trebuie să susținem asta ca să nu pierdem oportunități și să putem spera că Moldovenii vor putea urca pe o autostradă de pe care să se mai dea jos la Amsterdam, în Portugalia sau UK! E extrem de important!”, a afirmat el.

„Vineri, 22.05.2020, CNAIR a semnat contractul de servicii “Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Autostrada Brașov – Bacău. Contractul în valoare de 20.093.359,86 Lei Lei, fără TVA a fost semnat cu Asocierea SEARCH CORPORATION S.R.L. & PRIMACONS GROUP S.R.L .

Durata contractului este de 30 luni, din care:

  • 18 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate,
  • 8 luni pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție
  • 4 luni pentru acordarea serviciilor de asistență tehnică cu privire la procesul de achiziție al contractului/lor de lucrări și pentru obținerea finanțării aferente lucrărilor.

Sursa de finanțare: FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE”, nota CNAIR, în urmă cu doi ani, la semnarea contractului.

Certificatele de urbanism pentru întregul traseu al Autostrăzii au fost emise la începutul anului, iar pentru unele segmente de traseu au fost și proteste ale localnicilor

Comentarii

  1. E simplu.
    Reziliati Pașcani-Suceava acum.
    Puneti firma pe lista neagra.
    Reziliati acum si bucatile din Autostrada Transilvania pe care stim cu totii!

  2. Greu cu compania de drumuri.
    Pana sa-si dea seama au trecut DOI ANI.

    Dam afara pe cineva Tov. Grindeanu?
    Sau nu avem vinovati?

    In Romania se fura in draci dar nu avem corupti!

    In Romania se semneaza in draci contracte dar nu avem autostrazi, cai ferate!
    Numai o zic pe aia cu Romania eşuata!
    😡

  3. Asa e cand esti condus de ultimii repetenți și tractoristi. Vai de creierii noștri. De ce nu face cnair studiile de fezabilitate?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.