Primarul general Nicuşor Dan afirmă că a fost nevoie de suspendarea sau anularea planurilor urbanistice zonale ale unor sectoare ale Capitalei în instanţă, el reclamând, în acest context, că instituţii precum Inspectoratul de Stat în Construcţii sau Prefectura nu au făcut demersuri în privinţa constatări legalităţii ori nelegalităţii acestor documente, transmite News.ro. Dan afirmă că prin suspendarea PUZ-urilor nu a fost blocată dezvoltarea Bucureştiului. ”Pe o stradă de şapte metri puteai să construieşti P+14, acolo unde vecinii tăi aveau P+1”, argumentează el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit edilului general Nicuşor Dan, Planurile Urbanistice zonale (PUZ-urile) a cinci dintre cele şase sectoare ale Capitalei au fost suspendate prin decizie a Consiliului General al Capitalei, pentru o perioadă de un an după care două dintre cinci au fost anulate definitiv de o instanţă de judecată, iar celelalte trei PUZ-uri au fost suspendate tot prin decizie a instanţei.

„Mie mi-ar fi plăcut ca acest lucru să se întâmple prin instituţiile statului, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul, numai că Inspectoratul de Stat în Construcţii, pe cel mai important subiect care vizează Bucureştiul, are un an de zile de când nu răspunde la sesizarea noastră de a verifica dacă aceste PUZ-uri sunt legale sau nelegale. Evident că ele sunt nelegale, din moment ce le-a constatat instanţa”, a afirmat Nicuşor Dan în emisiunea Insider Politic difuzată duminică de Prima Tv.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

El a răspuns şi criticilor care susţin că astfel au fost blocate dezvoltările imobiliare din Capitală. „Noi n-am anulat dezvoltarea, oraşul ăsta are un regulament, plan urbanistic general şi oricine poate să construiască în baza lui, aşa cum au construit toţi vecinii lui, dacă vrea să construiască mai mult, trebuie să-şi obţină un PUZ”, a spus edilul.

„Asta era nenorocirea cu PUZ-urile de sector, că pe o stradă de şapte metri puteai să construieşti P+14, acolo unde vecinii tăi aveau P+1. Deci există în momentul de faţă PUG-ul, care e în vigoare, oricine poate să-şi ia autorizaţie de construire şi dacă cumva eşti într-o zonă industrială, poţi să vii la primăria generală şi dacă primăria generală consideră util, poate să-ţi dea un plan urbanistic zonal prin care să construieşti locuinţe sau ce vrei tu să construieşti”, a adăugat Nicuşor Dan.