VIDEO Podul peste Dunăre de la Brăila : japonezii au montat și ultimul segment al tablierului metalic/Ce etape mai urmează până la deschiderea podului

Pod Brăila Radu Aramă Sursa Radu Aramă

Constructorii japonezi au finalizat marți, montarea tablierului metalic la Podul peste Dunăre de la Brăila, una dintre cele mai dificile etape din proiectul de aproape o jumătate de miliard de euro. Tablierul metalic este compus din 86 de piese, toate realizate pe șantierul VARD de la Brăila și transportate pe Dunăre cu bac-urile. După montarea tablierului, de luna viitoare începe sudarea pieselor pe poziția finală.

Un album foto și video cu imagini de la montarea ultimului segment de tablier metalic a fost publicat de Radu Aramă (vezi aici album aici)

,,Prin montarea ultimului segment al tablierului metalic al Podului Suspendat Braila-Tulcea s-a încheiat cea mai importantă etapă a acestui proiect de infrastructură rutieră! Începând de săptămâna viitoare, peste 200 de sudori vor lucra la fixarea definitivă a segmentelor care cântăresc împreună peste 22.000 de tone.” a transmis ;i ministrul Sorin Grindeanu.

Stadiul fizic de execuție doar pentru podul cu o lungime de 2 kilometri este de aproape 70 %, însă deschiderea circulație este condiționată de finalizarea fie și parțială a drumurilor de legătură, șoselele care permit intrarea și ieșirea de pe pod fiind la doar 35 %, potrivit CNAIR :
,,În faza de construcție japonezii de la IHI se ocupă de montarea elementelor metalice ale podului:
-Cablurile de oțel principale,
Cablurile de oțel care susțin tablierul metalic,
Segmentele tablierului metalic.
În acest moment aproape toate cele 86 de segmente ale tablierului metalic sunt urcate pe poziție, ultimul segment fiind programat pentru montare în aceste zile.
Firma italiană WEBUILD (inițial Astaldi) se ocupă de construcția drumurilor de acces la acest pod.
Stadiul fizic al acestora se apropie de 35%.
Potrivit reprezentanților WEBUILD, doar drumurile de acces vor fi construite în totalitate până la sfârșitul acestui an (2022), astfel încât circulația pe pod să poată fi deschisă.”
Contractul pentru Podul suspendat de la Brăila, cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din ultimii 30 de ani, a fost semnat în ianuarie 2018 pentru 433 milioane euro, iar constructorul a intrat în teren la sfârşitul anului 2018. Antreprenor general este asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure, care a câştigat licitația de aproape o jumătate de miliard de euro. Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019.

Investiția presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

 

Sursa Radu Aramă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *