Guvernul a aprobat azi ordonanța pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină. Aceasta prevede reducerea cu 50 de bani pe litru a carburanților – jumătate din sumă fiind suportată de la bugetul de stat. În termen de 15 zile de la aprobarea ordonanței, se va stabili modelul declarației pe care o vor depune operatorii, iar compensarea se va face cu obligațiile fiscale ale acestora, au mai spus reprezentanții guvernului. Prețul redus se va vedea pe totemurile benzinăriilor și pe bonurile fiscale.
“Pe perioada 1 iulie 2022 – 30 septembrie 2022, operatorii economici care comercializează benzină și motorină către clienții finali – persoane fizice și juridice care achiziționează carburanții
pentru consumul propriu, și care acordă o reducere de preț de 0.5 lei/ litru, inclusiv TVA, la prețul de
vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0.25 Lei/litru, inclusiv TVA, aferentă
reducerii acordate. Pentru fracțiuni dintr-un litru reducerea de preț și respectiv compensarea se vor
acorda proporțional”, prevede proiectul de ordonanță, care poate fi consultat aici
“S-a aprobat ordonanța de urgență de reducere cu 50 de bani a prețurilor carburanților. 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat, 25 va fi reducerea comercială aplicată voluntar de lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte. Mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu, la finalul ședinței de guvern.
Acesta nu a putut să dea termene în ceea ce privește momentul în care șoferii vor vedea efectele la benzinării. “Să le lăsăm operatorilor un termen, scurt, în așa fel încât sistemele fiscale să poate fi actualizate și să poată să reflecte aceste modificări”, a spus Popescu. “Nu știu cum funcționează sistemele lor, dar eu cred că s-ar putea vedea de mâine”, a spus ulterior ministrul, răspunzând la insistențele jurnaliștilor.
Ministerul de Finanțe a stabilit mecanismul de funcționare pentru aplicarea ordonanței. “În termen de 15 zile de la aprobarea ordonanței se va stabili modelul declarației pe care o vor depune operatorii, compensare se va face cu obligațiile fiscale ale acestora. Estimăm că în mod principal stingerea se va face pe partea de TVA”, a spus secretarul de stat din Ministerul Finanțelor, Mihai Diaconu.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, a subliniat că orice creștere nejustificată de prețuri, orice acțiune speculativă va fi sancționată. Acesta a mai spus că angajații ANPC sunt pregătiți să preia sesizări, mai ales că există ordonanța privind specula. Nu există însă cifre și precizări concrete în ceea ce privește modul în care se vor aplica ordonanțele și cum se vor face analizele legate de “speculanți”.
Vezi și: