,,Autostrada Ford”: UMB a ajuns la 42 % pe șantierul lotului 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești. Tronsonul Slatina-Colonești (31 km.) ar putea fi deschis înainte de termen

Drum Expres Lot 2 viteza 120 Sursa CNAIR

Lotul 3 al Drumului Expres Craiova -Pitești a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 42 % a transmis, duminică șeful Companiei de Drumuri, Cristian Pistol. Mobilizarea constructorului UMB este foarte bună cu peste 900 de drumari și 250 de utilaje iar deschiderea circulației pe tronsonul dintre Slatina și Colonești (31 km.) ar putea fi permisă spre sfârșitul anului viitor, înainte de termenul din contract, ianuarie 2024.

Contractul pentru lotul 3 a fost semnat în toamna anului 2020 pentru 670 milioane lei, 12 luni proiectare și 24 execuție, iar garanția este de 10 ani. ,,Lucrările pe șantierul tronsonului 3 al DX 12 (Craiova – Pitești) au ajuns la stadiul fizic de 42% ! În teren sunt mobilizate 250 de utilaje și 905 muncitori care execută lucrări la terasamente, montare armătură, cofrare și turnare beton la poduri. Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor de construcție a celor 31,75 km ai acestui tronson este luna ianuarie 2024. Constructorul român (Spedition UMB) a primit ordinul de începere în primăvara acestui an (martie 2022). Evoluția în șantier a lucrărilor demonstrează cât se poate de clar că seriozitatea aduce rezultate! Este același constructor care a lucrat pe Tronsonul 2 al DX Craiova-Pitești (39 km), pe care acum se circulă și care asigură ocolirea localităților Slatina și Balș”, a transmis șeful CNAIR.

Pentru lotul 4, Colonești-Pitești (31 km.) UMB a primit Autorizația de Construire pe 10 august și are termen de execuție de 24 de luni. În schimb, primul lot al Drumului Expres Craiova-Pitești (Tirrena Scavi) este blocat la 52 %.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: