Soluţia pentru a pune în acord ţările din Uniunea Europeană în cazul crizei energetice poate fi cea a unui “plafon dinamic al preţurilor”, a spus vineri comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, în legătură cu propunerea Italiei, Poloniei, Belgiei şi Greciei de a se stabili un preţ limită, dar care ar putea fi adecvat în funcţie de fluctuaţiile pieţei, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Ideea unui plafon al preţurilor poate avea contraindicaţii: tratamentul pieţelor sau cel faţă de ţări, deoarece este clar că atitudinea faţă de Rusia nu poate fi aceeaşi cu cea faţă de Norvegia sau Algeria. Şi se cere un instrument destul de sofisticat. De aceea, un plafon dinamic al preţurilor ar putea satisface această necesitate”, a declarat Gentiloni pentru postul italian Radio1.

Propunerea celor patru ţări, de dezbătut la Consiliul European informal ce are loc vineri la Praga, potrivit presei italiene, sugerează introducerea unui plafon al preţurilor “dinamic”, care să aibă o marjă legată de diferiţi indici şi să fie flexibil la fluctuaţiile rezonabile ale ofertei şi cererii.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

“Cred că discuţiile tehnice vor continua, dar, în cazul în care Comisia va pune o propunere pe masă pentru reuniunea din 20 – 21 octombrie, cred că în acest punct s-ar apropia poziţiile”, a spus Gentiloni.

Şi, deşi “trebuie să-i înţelegem pe cei care spun “aveţi grijă că printr-un plafon al preţului la gaze s-ar putea să rămânem fără ele”, cert este că avem înmagazinări de peste 90%, am redus utilizarea gazelor ruseşti de la 40% la 7,5%, astfel că riscul a scăzut foarte mult în ultimele luni”, a subliniat oficialul european.

Gentiloni s-a arătat optimist pentru că, deşi “există interese diferite şi, totodată, poziţii diferite” ale statelor membre, “acestea se apropie” şi a reamintit că şi în cazul crizei provocate de pandemie UE a avut nevoie de un timp pentru a adopta o strategie comună.

“Cred că a venit momentul să depăşim aceste divergenţe (…) S-au prelungit destul şi cred că Comisia este dispusă, măcar, să facă o propunere privind un plafon la benzină”, a adăugat Gentiloni.

“Vom avea de-a face cu sprijinirea economiilor noastre, a familiilor, sprijinirea locurilor de muncă. Şi există riscul să fie sectoare ameninţate de această criză. Toate acestea vor necesita nu numai un efort al fiecărei ţări în parte, dar şi instrumente comune”, a mai spus el.