Noi restricții pe șantierul Pasajului suprateran de la Doamna Ghica, în sectorul 2 al Capitalei, pentru montarea tablierului metalic. De vineri, 11 noiembrie, tramvaiele liniei 21 (una dintre cele mai importante din București) vor fi suspendate pe sensul către Centru, iar pentru transportul călătorilor Societatea de Transport București va introduce autobuze navetă 621 care vor circula pe linia de tramvai, a anunțat marți, pe șantier, primarul general Nicușor Dan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Restricțiile de circulație aplicate pe sensul dinspre Fundeni către Obor durează două luni, până pe 10 ianuarie 2023 după care urmează alte două luni cu aceeași sistematizare pentru sensul opus. Inaugurarea Pasajului este estimată pentru vara anului 2023.

„Restricții de trafic pentru montarea tablierului care trece pe deasupra intersecției. Asta înseamnă că nu mai circulă tramvaiul, în locul tramvaiului vor fi autobuze, o linie care suplinește, iar pe sensul către Centru se va circula pe linia de tramvai. După montarea structurii metalice urmează un termen de 5 luni pentru deschiderea circulației, deci în vara anului viitor”, a explicat Nicușor Dan.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Întrebat despre întârzierile repetate, Nicușor Dan a acuzat fosta administrație a PMB: „O Primărie care nu avea niciun ban a început lucrările la un pod și a blocat intersecția”.

La rândul său, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a spus că lucrările pentru montarea tablierului se fac sub trafic, iar restricțiile de circulație nu pot fi evitate: „Nu există niciun șantier fără deranj. Tramvaiele nu vor merge pentru că se lucrează vom avea autobuze, deocamdată sensul dinspre Colentina către Obor se va circula pe linia de tramvai. Cu trecerea timpului se va bloca sensul invers”.

Gabriela Firea a început lucrările la pasaj în septembrie 2019 şi a promis inaugurarea până la finalul anului 2020

Lucrările pentru construirea Pasajului Doamna Ghica au început în septembrie 2019, antreprenor fiind Trustul de Clădiri Metropolitane, companie din subordinea PMB care a scăpat de dizolvare, iar costul lucrărilor a fost stabilit la 110 milioane lei. În vara anului 2020, înainte de alegerile locale, fostul primar general promitea inaugurarea pasajului până la finalul acelui an. Pe şantier, însă, lucrările au încetinit şi chiar s-au blocat la un stadiu fizic de execuţie de sub 50% pentru că Municipalitatea nu a reuşit să asigure finanţarea lucrărilor.

În București, Primăria Sectorului 4 lucrează la Pasajul Metalurgiei, pod care va fi deschis la primăvară, iar Primăria Sectorului 3 lucrează la Pasajul Pallady la ieșirea spre Autostrada Soarelui.