Primarul Nicușor Dan, despre întârzierile de la Pasajul Doamna Ghica: „O primărie fără niciun ban a început lucrările la pod și a blocat intersecția”. De vineri, tramvaiele liniei 21 vor fi înlocuite cu autobuze

Pasaj Doamna Ghica 2

Noi restricții pe șantierul Pasajului suprateran de la Doamna Ghica, în sectorul 2 al Capitalei, pentru montarea tablierului metalic. De vineri, 11 noiembrie, tramvaiele liniei 21 (una dintre cele mai importante din București) vor fi suspendate pe sensul către Centru, iar pentru transportul călătorilor Societatea de Transport București va introduce autobuze navetă 621 care vor circula pe linia de tramvai, a anunțat marți, pe șantier, primarul general Nicușor Dan.

Restricțiile de circulație aplicate pe sensul dinspre Fundeni către Obor durează două luni, până pe 10 ianuarie 2023 după care urmează alte două luni cu aceeași sistematizare pentru sensul opus. Inaugurarea Pasajului este estimată pentru vara anului 2023.

„Restricții de trafic pentru montarea tablierului care trece pe deasupra intersecției. Asta înseamnă că nu mai circulă tramvaiul, în locul tramvaiului vor fi autobuze, o linie care suplinește, iar pe sensul către Centru se va circula pe linia de tramvai. După montarea structurii metalice urmează un termen de 5 luni pentru deschiderea circulației, deci în vara anului viitor”, a explicat Nicușor Dan.

Întrebat despre întârzierile repetate, Nicușor Dan a acuzat fosta administrație a PMB: „O Primărie care nu avea niciun ban a început lucrările la un pod și a blocat intersecția”.

La rândul său, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a spus că lucrările pentru montarea tablierului se fac sub trafic, iar restricțiile de circulație nu pot fi evitate: „Nu există niciun șantier fără deranj. Tramvaiele nu vor merge pentru că se lucrează vom avea autobuze, deocamdată sensul dinspre Colentina către Obor se va circula pe linia de tramvai. Cu trecerea timpului se va bloca sensul invers”.

Gabriela Firea a început lucrările la pasaj în septembrie 2019 şi a promis inaugurarea până la finalul anului 2020

Lucrările pentru construirea Pasajului Doamna Ghica au început în septembrie 2019, antreprenor fiind Trustul de Clădiri Metropolitane, companie din subordinea PMB care a scăpat de dizolvare, iar costul lucrărilor a fost stabilit la 110 milioane lei. În vara anului 2020, înainte de alegerile locale, fostul primar general promitea inaugurarea pasajului până la finalul acelui an. Pe şantier, însă, lucrările au încetinit şi chiar s-au blocat la un stadiu fizic de execuţie de sub 50% pentru că Municipalitatea nu a reuşit să asigure finanţarea lucrărilor.

În București, Primăria Sectorului 4 lucrează la Pasajul Metalurgiei, pod care va fi deschis la primăvară, iar Primăria Sectorului 3 lucrează la Pasajul Pallady la ieșirea spre Autostrada Soarelui.

Comentarii

  1. Vai de mama noastră. Trebuia sa lucreze și ziua si noaptea… e un rahat de pod. Nu este racheta sa o trimitem în spațiu. Dacă construiau romanii piramidele din Egipt , nici acum nu erau gata. Cred ca cea mai veche construcție din lume. Este făcută de romani începută în urma cu 10000 de ani și încă se cauta unde sa o amplasam

  2. Acest personaj pe post de primar general, minte cu nerușinare! A deturnat fondurile alocate pasajului și acum după doi ani a luat fondurile de la termoizolația blocurilor din sectorul 2 și le-a alocat pasajului! Cat a fost cald și frumos și lumea în concedii și copiii în vacanta nu s-a lucrat! Asta de doi ani! Va fi o nebunie acum în prag de sărbători!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *