Autostrada Ploiești – Buzău: Constructorul sucevean IBB preia de la Pizzarotti primii 7 kilometri ai lotului 1, Dumbrava – Mizil. Cum arată șantierul la trei luni de la începerea lucrărilor

Ploiești -Buzău

Constructorul român IBB Holding preia ca subcontractor de la Pizzarotti (Italia) primii 7,5 kilometri din cei 21 de kilometri ai lotului Dumbrava – Mizil, primul lot al Autostrăzii Ploiești – Buzău. Contractul pentru Lotul 1 Ploiești (Dumbrava) – Mizil a fost semnat pe 16 iunie cu antreprenorul din Italia pentru 1,5 miliarde lei, iar intrarea în șantier a fost la sfârșitul lunii august. La trei luni de la primele lucrări progresul nu este semnificativ, primele două luni fiind alocate conform graficului pentru lucrări de deminare și descărcare arheologică.

Compania IBB Holding este un constructor român, iar intrarea pe șantierul autostrăzii „Moldovei” este prima lucrare de o asemenea anvergură, a anunțat managerul de proiect, Ovidiu Barbier (n.r fost director general adjunct CNAIR în mandatul Lucian Bode).

„IBB-HIB România a semnat cu asocierea Retter – Pizzarotti, contractul de execuție ca subantreprenor, a primilor 7,5 km din Lotul 1 Dumbrava-Mizil al autostrăzii A7! Facem astfel un alt pas important înainte, angajându-ne în execuția primilor kilometri de autostrada în România. O zi importanta pentru toți colegii noștri precum și pentru români! O noua Companie 100% ROMANEASCA pătrunde pe piața construcțiilor de autostrăzi din tara noastră! Personal sunt extrem de bucuros și plin de speranțe! Vom demonstra rigoarea si corectitudinea dobândită în Germania în peste 10 ani! Ca un simbol, sectorul de autostrada pe care îl va executa IBB este PRIMUL din autostrada A7!  În acest weekend va demara mobilizarea în șantier. Utilajele deja sunt pe drum dinspre Germania către România”, a spus Barbier.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Astfel, alături de ardelenii de Retter România (constructor din Sibiu), specializați pe structuri, pe șantier vor lucra și bucovinenii de la IBB.

Una dintre cele mai importante lucrări de artă va fi nodul rutier de la Dumbrava, legătura cu Autostrada A3 București – Ploiești:

Primul contract semnat pentru proiectul A7 „Autostrada Moldovei” a fost lotul de mijloc Mizil – Pietroasele, pe secțiunea Ploiești – Buzău, în timp ce pentru lotul 3 Mizil – Pietroasele CNAIR a desemnat Nurol după reevaluare, dar Danlin XXL a depus contestație.

Inițial, pentru lotul 1, CNAIR îi desemnase câștigători pe românii de la Bog Art, dar compania nu a depus toate actele necesare și a fost anunțat al doilea constructor, asocierea Pizzarotti – Retter.

Lotul 1 Dumbrava-Mizil km 0+000 – km 21+000 are o lungime de 21 km și include construcția a 14 poduri și a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 550 m. Durata de execuție a contractului este de 20 de luni. Perioada de garanție a lucrărilor, ofertată conform factorului de evaluare, este de 10 ani”, a transmis CNAIR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. De când este HIB-IBB firmă românească?
    Dar Retter?
    Ambele sunt din Germania.
    Asta demonstrează că Pizzarotti a “câștigat” licitația și acum pasează la subcontractori.
    Ei vor încasa banii, iar la subcontractori vor plăti peste ani și ani, când vor avea ei chef.
    Vor ajunge la scandaluri și blocaje.
    Consecințele sunt ușor de anticipat.

    • Nu e chiar asa. Guido Retter este sas din Sibiu – a plecat ca licean in Germania la studii si s-a reintors la Sibiu, unde a creat Retter Grroup (care nu e un grup – ci o firma de proiectare care s-a dezvoltat in ultimii 5 ani si a migrat catre executie lucrari constructii poduri, in baza unui model nou de grinzi beton/otel care sunt capabile sa extinda distanta intre piloni la 40 m si peste – primul santier serios fiind Sebes-Turda lot 2, unde au facut podurile pentru AKTOR). IBB e firma romaneasca din Bucovina, care si-a acumulat experienta in santiere de constructii civile mari din Germania.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.