Autostrada Ploiești – Buzău: Subcontractorii IBB și Retter au preluat de la Pizzarotti 14 kilometri din cei 21 kilometri ai lotului Dumbrava – Mizil. Nodul rutier de la intersecția cu A3 București – Ploiești, cea mai complexă structură a lotului 1

Autostrada Ploiești Buzău, lot 1 nod Dumbrava

Subcontractorii IBB și Retter au preluat de la constructorul general Pizzarotti (Italia) 14 din cei 21 de kilometri ai lotului Dumbrava – Mizil, primul lot al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu. Practic, liderul de asociere (Pizzarotti) a predat deja subcontractorilor două treimi din întregul traseu al primului lot. Firma IBB aparține antreprenorului sucevean Ion Crăciunescu (cu portofoliu de lucrări în Germania), în timp ce compania sibiană Retter Group a fost înființată de inginerul Guido Retter. Despre intrarea IBB pe primii 7 kilometri ai lotului 1, Economedia a scris aici. Toată autostrada Moldovei A7 Ploiești – Pașcani (320 km) este finanțată parțial prin PNRR și trebuie finalizată complet cel mai târziu în 2026 (n.r cele mai lungi loturi au termen de execuție 30 de luni de la semnarea contractelor).

Pe Lotul Dumbrava – Mizil (21 km) sunt prevăzute 15 pasaje și două noduri rutiere, iar termenul de finalizare este aprilie 2024, precizează Scrioșteanu.

„Am fost pe șantierul Autostrăzii Moldova A7, la km 0, respectiv la Lotul 1 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, unde va fi localizat noul nod rutier între A3 București – Ploiești și Autostrada A7, cel mai complex nod rutier din acest prim lot, de altfel. Lotul 1 este cuprins între Dumbrava (Autostrada București – Ploiești) – Mizil (DJ 100C) și are o lungime de 21 km. Stadiul lucrărilor pe Lotul 1:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Au fost forați, armați și turnați 21 piloți aferenți noului nod rutier de la km 0 – Dumbrava. Pe întregul lot se vor executa, în total, 1180 piloți (aproximativ 34.000 metri liniari de coloană);

– Au ajuns în șantier încă 2 instalații de forare pentru lucrările la pasajele km 1+036 și km 0+000, iar zilele următoare se vor fora, arma și turna piloții și pentru podul km 13+267;

S-a finalizat procesul de deminare a suprafeței șantierului, existând confirmarea că nu mai există elemente pirotehnice;

S-a demarat realizarea de tronsoane experimentale pentru stabilizarea terenului cu lianți hidraulici și s-a finalizat realizarea între km 0+000 – km 18+550, lângă calea 1 a drumului tehnologic;

Se lucrează la decaparea terenului vegetal între km 4+700 – km 5+300 și km 7+500 – km 10+250, precum și în zona nodului rutier Dumbrava;

Sunt în curs de execuție lucrările de realizare a devierii DN1D, fiind executat stratul de balast pe care urmează a fi realizate testele de capacitate portantă;

S-au semnat încă 2 contracte cu firme subcontractoare pentru realizarea a 14 km din lungimea totală;

S-au finalizat activitățile in teren pentru 2 situri arheologice, 2 situri sunt în curs de descărcare arheologică, iar pentru alte 6 situri noi descoperite urmează obținerea autorizațiilor”, a transmis Scrioșteanu.

Contractul cu Pizzarotti a fost semnat pentru 1,5 miliarde lei.

Doar două din cele trei loturi ale secțiunii Ploiești – Buzău au contracte semnate și lucrări începute. Pentru Lotul 3 Pietroasele – Buzău (14 km), CNAIR a desemnat câștigător compania turcă Nurol, dar Danlin XXL a depus contestație.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Au subcontractat lucrarile.
    Exceptional.
    Cand s-a semnat contractul statul roman stia ca Pizzarotti (Italia) nu poate sa faca singura cei 21 km?
    A 7 se naste cu prea multe moaşe!😯
    Si multe cioturi!🤣

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.