Ministrul Economiei: Competitivitatea companiilor trebuie să fie obiectivul principal al UE atunci când intervenim legislativ asupra activităţii sectorului privat

calculator venituri taxe calcule salarii impozit pixabay.com Sursa foto: Pixabay

Ministrul Economiei Florin Spătaru se află joi la Consiliul formal COMPET care se desfăşoară la Bruxelles. Ministrul român al economiei a susţinut poziţia României în raport cu mai multe acte legislative care vizează industria şi piaţa internă la nivel european. Printre acestea se numără Directiva pentru sustenabilitate şi guvernanţa corporativă (CSDDD), Directiva pentru consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziţiei verzi printr-o mai bună protecţie împotriva practicilor neloiale şi o mai bună informare (ECG) şi Actul privind Cipurile (European Chips Act).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Una dintre cele mai importante dezbateri din cadrul COMPET a vizat abordarea generală a Directivei privind sustenabilitatea şi guvernanţa corporativă.

„România sprijină obiectivul directivei bazat pe Principiile directoare ale ONU privind desfăşurarea activităţilor comerciale precum şi pe Ghidul OCDE privind conduita responsabilă în afaceri şi orientările sectoriale. România acordă o atenţie deosebită echilibrului dintre necesitatea de a nu împovăra companiile UE, fără a pierde din vedere nivelul necesar de ambiţie. Efectul unei propuneri neancorate în realitatea imediată şi în cea previzionată pe termen mediu prezintă riscul unui rezultat invers proporţional cu obiectivul directivei.”, a afirmat Florin Spătaru, potrivit comunicatul de presă al Ministerului Economiei.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Actul privind Cipurile a fost de asemenea unul dintre documentele vizate în timpul discuţiilor Consiliului Economic de la Bruxelles.

„Pentru România este deosebit de importantă asigurarea unui cadru adecvat care să stimuleze investiţiile, atât publice, dar mai ales private, în producţia de semiconductori şi considerăm că această iniţiativă legislativă reprezintă o oportunitate de a dezvolta industria semiconductorilor. Atragerea de investiţii, în capacităţi noi de producţie, în parteneriat cu producători europeni interesaţi, reprezintă o direcţie prioritară pentru ţara noastră, a intervenit ministrul Spătaru.

În marja COMPET, ministrul Economiei Florin Spătaru a participat la două întâlniri bilaterale cu Kerstin Jorna, Directorul General pentru Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri şi Roberto Viola, Directorul General pentru Comunicaţii şi Tehnologie din cadrul Comisiei Europene.