BREAKING Textul integral al proiectului de OUG pentru suprataxarea companiilor din petrol și gaze. Cum se aplică taxa și unde se duc banii. Fondurile s-ar putea întoarce la companii dacă fac investiții – DOCUMENT

gaz gaze naturale sonda Foto: Joe Raedle/Getty Images/AFP

Economedia.ro a consultat proiectul de OUG elaborat de Ministerul Finanțelor și discutat în ședința de guvern de astăzi prin care companiile din energie ar urma să plătească un impozit suplimentar de 60% pe profiturile excedentare. Mai precis, este vorba despre câştigurile care în 2022 și 2023 depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile ale perioadei 2018-2021.

UPDATE. Ministerul Finanțelor a publicat azi Proiectul de Ordonanţă de urgență privind “contribuțiile de solidaritate” ale companiilor din sectorul Petrol și Gaze. Detalii AICI

Textul inițial. Proiectul de OUG prevede că banii strânși de guvern din suprataxă vor putea fi întorși în industrie sub formă de investiții în energia din surse regenerabile, în eficiența energetică sau în alte tehnologii de decarbonizare.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Informația inițială privind existența acestui proiect de OUG a fost publicată marți de Economica.net.

Citește aici proiectul integral de OUG

Iată principalele prevederi din proiectul de OUG:

Contribuția de solidaritate se determină astfel: Contribuția de solidaritate = [profitul impozabil al anului 2022/2023 – (1,2 x media profiturilor impozabile aferente perioadei 2018-2021)] x 60%

unde:

  1. media profiturilor impozabile aferente perioadei 2018-2021 se calculează prin însumarea profiturilor impozabile, respectiv pierderilor fiscale aferente fiecărui an din perioada 2018-2021 și împărțirea rezultatului la 4 sau la numărul corespunzător de ani în cazurile prevăzute la alin. (12). Profiturile impozabile/pierderile fiscale incluse în calculul mediei sunt cele determinate înainte de recuperarea pierderilor din anii precedenți;
  2. perioada 2018-2021, în cazul contribuabililor care au anul fiscal modificat, este cea prevăzută la alin. (3) lit. a).

Contribuția de solidaritate se calculează, se declară și se plătește anual până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor sau până la data de 25 a celei de a șasea luni inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat/exercițiului financiar diferit.

ART. 6 – (1) Încasările din contribuția de solidaritate se utilizează în oricare dintre următoarele scopuri:

a) măsuri de sprijin financiar pentru consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, pentru a atenua efectele prețurilor ridicate la energie, într-un mod direcționat;

b) măsuri de sprijin financiar pentru a contribui la reducerea consumului de energie, cum ar fi prin licitații sau sisteme de ofertare menite să reducă cererea, reducerea costurilor de achiziție de energie ale consumatorilor finali de energie pentru anumite volume de consum, promovarea investițiilor consumatorilor finali de energie în surse regenerabile de energie, în investiții structurale în eficiența energetică sau în alte tehnologii de decarbonizare;

c) măsuri de sprijin financiar pentru sprijinirea întreprinderilor din industriile mari consumatoare de energie, cu condiția ca acestea să fie condiționate de investiții în energia din surse regenerabile, în eficiența energetică sau în alte tehnologii de decarbonizare;

d) măsuri de sprijin financiar pentru dezvoltarea autonomiei energetice, în special investiții în conformitate cu obiectivele REPowerEU prevăzute în planul REPowerEU și în REPowerEU: acțiuni europene comune, cum ar fi proiecte cu o dimensiune transfrontalieră;

e) pentru finanțarea comună a unor măsuri menite să reducă efectele negative ale crizei energetice, printre care se numără sprijinul pentru protejarea ocupării forței de muncă, pentru recalificarea și perfecționarea forței de muncă sau pentru promovarea investițiilor în eficiența energetică și în energia din surse regenerabile, inclusiv în proiecte transfrontaliere, precum și în Mecanismul Uniunii de finanțare a energiei din surse regenerabile prevăzut la articolul 33 din Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.

(2) Din sumele colectate, un procent de 70% se distribuie pentru finanțarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. c), d) și e) iar diferența pentru finanțarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e).

Context: Proiectul de OUG pune în aplicare Regulamentul UE 2022/1854, adică reglementarea la nivel european care ar permite suprataxarea companiilor petroliere.

Companiile vor plăti contribuție de solidaritate anul viitor 60% pe diferența dintre profitul acestui an și media profiturilor perioadei 2018-2021 majorată cu 20%.

Companiile cele mai afectate de suprataxă sunt OMV Petrom (capital majoritar austriac) și Romgaz (capital majoritar de stat), potrivit Economica.net.

Guvernul a calculat că va strânge din această suprataxă suma de un miliard de euro în 2023, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media.

De notat că banii vor intra într-un cont special deschis la Ministerul de Finanțe.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Rusia nu sta cu mâinile în sân! PSD istii tot timpul și făcut mișcări în favoarea lui Putin! De fapt sunt înfrățiți politic iar practicile au același numitor comun! Ați auzit voi vreunul din marii PSD istii condamnând războiul din Ucraina?!

    • Dragnea a reusit un lobby perfect pentru Putin cand a marit redeventele pentru exploatarea gazelor din Marea Neagra, indepartand toti investitorii. Acum e randul lui Nicu si Marcel sa faca jocurile celor de la Kremlin: decapitalizarea in mod special a OMV (sub umbrela legislatiei europene sau a razbunarii fata de austrieci) va duce inevitabil la o noua amanare a exploatarii gazelor din offshore (Romgaz este mult mai putin afectata decat OMV, dar si aici erau nevoie de bani pentru investitii). In plus, decapitalizarea de profit a unei companii ce activeaza intr-o piata libera la nivel global, aminteste de vremurile comuniste. Zic sa ne uitam la toti chiaburii din Romania care au incasari mai mari cu 20% fata de anii precedenti si sa ii taxam pana pleaca toti din tara…
      Nu mai zic ca intr-o tara normala o noua taxare s-ar realiza incepand cu noul an fiscal, nu retroactiv. Apoi nu ii mai pun la socoteala pe cei care au cumparat actiuni la companiile vizate, iar acum sunt furati la propriu de statul roman. Inclusiv cateva milioane de viitori pensionari, ce au investitii prin fondurile de pensii.

  2. Tot sa investesti in Romania 🙂
    Si ca investitor strain si ca roman, nu poti stii niciodata cum statul te pandeste si iti da una la cap

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.