Afaceri pe caniculă. Cum s-a schimbat topul producătorilor de înghețată din România: Ice Dyp Balas a întrecut Top Gel, Alpin 57 Lux este în frunte

inghetata Sursă foto: Unsplash

Primii 10 producători de înghețată din România, după cifra de afaceri din 2023, au realizat împreună afaceri de circa 472 milioane de lei anul trecut, în creștere cu 29% față de anul 2022, potrivit datelor analizate de Economedia din platforma Termene.ro. Profitul cumulat al celor 10 jucători este mai mult decât dublu în 2023 față de 2022, în valoare de 55,6 de milioane de lei, în timp ce numărul de angajați a scăzut cu 9%, fiind de 1.255.

Primele 4 firme: Alpin 57 Lux, Ice Dyp Balas, Top Gel Prod și Cicom, reprezintă 87% din afacerile tuturor celor 10 producători. Betty Ice nu se regăsește în top deoarece a încetat să raporteze date financiare din 2021.

  1. ALPIN 57 LUX S.R.L.

Alpin este liderul pe piața românească de înghețată, după ce Betty Ice a încetat să raporteze date financiare. Alpin are sediul în Sebeș, județul Alba, și a realizat afaceri de aproape 137 de milioane de lei anul trecut. Betty Ice conducea topul în anul 2021, cu o cifră de afaceri de aproape 283 de milioane de lei, iar Alpin era pe locul 2.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Pentru Alpin, anul 2023 a însemnat o redresare mai ales din punct de vedere al profitului: firma a avut o creștere de peste 1000%, după ce în 2022 a fost în pierdere. Cu toate acestea, profitul de 4,4 milioane de lei al liderului pe piață este apropiat de profitul firmei de pe locul 4. Din 2018, Alpin începuse să scadă din ce în ce mai mult în profit, chiar dacă cifra de afaceri era aproximativ constantă.

În 2023 Alpin a efectutat mutări la mai multe puncte dintre punctele sale de lucru: în Constanța a închis punctul de lucru de la Halta Traian și a deschis altul în oraș, în Ploiești a avut loc închiderea și deschiderea unui depozit la alt număr al aceleiași străzi, iar în Sebeș a fost închis unul dintre puncte, potrivit ziuaconstanta.ro.

  1. ICE DYP BALAS SRL

Ice Dyp avansează în top, întrecându-și cel mai apropiat competitor, Top Gel. Firma are sediul în Cărpiniș, județul Timiș, și anul trecut a reușit să treacă de 100 de milioane de lei în cifra de afaceri. Din punct de vedere al profitului, Ice Dyp este încă sub competitorul său, având 17,5 milioane de lei profit în 2023.

Notabil este faptul că Ice Dyp a avut cele mai mari creșteri procentuale în anul 2023: 65% pentru cifra de afaceri și aproape 4000% creștere a profitului. În mod contrar, firma a avut și cea mai mare scădere a numărului de angajați, efectuând 128 de concedieri într-un an, aproape jumătate din forța sa de muncă.

Adela Mărgean, national sales manager Ice Dyp Balas SRL, spune, într-un material businessmagazin.ro, că au fost făcute câteva investiţii în 2023, în vederea extinderii capacității de producţie, a ariei de distribuţie şi mărirea numărului de parteneri. Efectele investițiilor se vor vedea în producţia şi vânzările de anul acesta, când firma va miza pe export.

  1. TOP GEL PROD SRL

Deși Top Gel a fost depășit în 2023, firma a experimentat prima creștere a cifrei de afaceri după aproape un deceniu de scăderi. Astfel, firma cu sediu în Cârcea, județul Dolj, are cifra de afaceri de 90 de milioane de lei. Profitul pentru Top Gel este în continuă creștere din 2017, atigând valoarea maximă anul trecut: 25 de milioane de lei. Totuși, pentru a-și păstra poziția înaltă, firma va trebui să își accelereze creșterea.

  1. CICOM SRL

Cicom este producătorul de înghețată de pe locul 4, cu cifra de afaceri de puțin peste 80 de milioane de lei. Acesta este un record pentru firma din Târgoviște, județul Dâmbovița, marcând o creștere de 42% față de anul 2022. Și în materie de profit Cicom reușește să își atingă maximul în 2023. Creșterea de 468% a adus firmei un profit de 4,7 milioane de lei, în aceeași zonă cu liderul de piață. Numărul de angajați al Cicom este în continuă creștere, ajungând la 145 de angajați anul trecut. În 2023, Cicom a încheiat noi contracte cu parteneri externi și și-a crescut cu 58% faţă de 2022, spune Ziarul Financiar.

  1. CAMI-DELICIA SRL

Cami-Delicia produce înghețată în Bârlad, județul Vaslui, și a realizat afaceri de 15,6 milioane de lei în 2023, o creștere mică față de 2022. Între locurile 4 și 5 se înregistrează cea mai mare diferență a cifrei de afaceri, de 65 de milioane de lei, sugerând polarizarea topului. Primele 4 firme reprezintă 87% din afacerile tuturor celor 10 producători. Din punct de vedere al profitului, Cami-Delicia a scăzut cu 43%.

  1. ELION IMPORT-EXPORT SRL

Elion a avut un an similar cu superiorul său, Cami-Delicia. Firma a experimentat o creștere infimă a cifrei de afaceri, dar o scădere considerabilă a profitului. Elion a realizat afaceri de 10,8 milioane de lei și nu a efectuat angajări sau demisii anul trecut.

  1. AVANTI SRL

Deși Avanti este sub Cami-Delicia și Elion, producătorul de înghețată de pe locul 7 își întrece competitorii din punct de vedere al creșterilor: 28% creștere a cifrei de afaceri, ajungând la 10,5 milioane de lei, și o creștere de 523% a profitului. Aceste rezultate au fost atinse cu o forță de muncă redusă, anume 41 de angajați. În ritmul acesta, ne putem aștepta ca Avanti să avanseze în clasament în viitor.

  1. L & N NICK SRL

L&N este firma cu cel mai mic număr de angajați din top, dar asta nu îi afectează performanța. Cu cei 20 de angajați ai săi, L&N reușește să genereze rezultate similare cu alte competitorilor care au forța de muncă dublă. Producătorul de înghețată a avut afaceri de 9 milioane de lei în 2023 și un profit de 58 de mii de lei, mai mult decât dublu față de anul precedent.

  1. NELSON PROD SRL

După 4 ani de scăderi, Nelson a început și continuă să crească din 2020. Anul trecut a generat 8,1 milioane de lei în afaceri, marcând o creștere moderată de 17%, și 1 milion de lei profit, în creștere cu 77%. Numărul de angajați a rămas constant.

  1. FELIX-GIS SRL

Felix-Gis își prinde competitorii din urmă: generează rezultate apropiate de ei în 2023, după ce a pornit de pe un loc inferior în 2022. După aproape un deceniu de profit relativ constant, Felix-Gis își mai mult decât dublează profitul în 2023, obținând suma de 1,1 milioane de lei. Deși se situează pe locul 10 din punct de vedere al cifrei de afaceri, Felix-Gis are cel mai mare profit dintre ultimii 6 producători.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: