Traficul pe Valea Prahovei este intens, cu coloane pe DN1 între Predeal, Bușteni și Comarnic. Polițiștii rutieri au transmis rutele alternative și sfaturile pentru a evita blocajele, transmite MEDIAFAX.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Centrul Infotrafic avertizează că traficul pe Valea Prahovei este puternic îngreunat.
Coloane de mașini se formează pe DN1 sens Ploiești între Predeal, Azuga și Bușteni, precum și între Posada și Comarnic.
Sensul de urcare către Brașov este de asemenea afectat între Nistorești și Comarnic și în zona stațiunii Bușteni.
Șoferii sunt sfătuiți să evite depășirile riscante, să semnalizeze din timp schimbarea benzii și să respecte regulile de circulație. Conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive este strict interzisă, iar pe drumurile cu polei, gheață sau zăpadă este obligatoriu să folosiți anvelope de iarnă.
Pentru a evita blocajele de pe DN1, rutele alternative recomandate includ DN1A Brașov – Cheia – Ploiești, DN73 Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești sau DN71 Sinaia – Târgoviște – București. Utilizarea aplicațiilor de navigație pentru calcularea timpului de călătorie poate ajuta la planificarea unui traseu mai rapid și mai sigur.

Sursa foto: Inquam Photos / Raul Giuglea