Amazon.com a declanşat marţi sezonul cumpărăturilor de sărbători, într-un context în care marii retaileri se tem că bugetele de Crăciun vor fi reduse de inflație

cadouri craciun Sursa foto: Pexels

Amazon.com a declanşat marţi sezonul cumpărăturilor de sărbători cu cel de-al doilea eveniment major de vânzări al său din acest an, în timp ce companii rivale, de la Walmart la Best Buy, s-au alăturat cu reduceri pentru a atrage clienţii care se confruntă cu bugetele de Crăciun reduse de inflaţie, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Evenimentul de cumpărături ”Prime Early Access Sale”, care se desfăşoară timp de două zile, începând de marţi, pentru membrii Amazon,  seamănă mult cu evenimentul de marketing de vară Prime Day şi va concura cu reducerile timpurii de la retaileri rivali.

“Comercianţii cu amănuntul se vor lupta probabil mai mult şi mai devreme pentru mai puţini dolari în acest an. Gândirea este că cei care sunt primii prind dolarii”, a declarat Carol Spieckerman, preşedinte al companiei de consultanţă Spieckerman Retail.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Walmart organizează în SUA un eveniment de vânzare ”Rollbacks and More”, în perioada 10-13 octombrie, pentru a contracara zilele de reduceri ale Amazon, cu oferte pentru orice, de la jucării Hot Wheels la bagaje.

Campania de vânzare de 48 de ore a Kohl şi Best Buy are loc, de asemenea, în aceleaşi zile cu evenimentul Amazon, în timp ce ”Zilele ofertei” ale Target au avut loc în perioada 6-8 octombrie, evitând o ciocnire cu Amazon.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Consumatorul cu venituri medii şi superioare este probabil să profite mai mult de ofertele actuale pentru a intra în sezonul sărbătorilor… la capătul de jos al spectrului de venituri, acei consumatori ar putea să se abţină şi să cumpere mai aproape de nevoie, „, a declarat Joseph Feldman, analist la Telsey Advisory Group.

Este aşteptat, de asemenea, că inflaţia şi reducerile timpurii vor încetini cheltuielile de sărbători din acest an.

Vânzările online de sărbători din SUA sunt de aşteptat să crească anul acesta în cel mai lent ritm din 2015, cu doar 2,5%, până la 209,7 miliarde de dolari, potrivit Adobe Analytics.

Începutul timpuriu al sezonului cumpărăturilor de sărbători, nu este o surpriză. Marii comercianţi cu amănuntul, cum ar fi Target şi Walmart, au oferit reduceri mari de luni de zile pentru a scăpa de excesul de stocuri care s-a acumulat pe măsură ce consumatorul a redus cheltuielile discreţionare.

Unii dintre ei chiar au avut oferte concurente, atunci când Amazon şi-a desfăşurat vânzările Prime Day în iulie. La acea vreme, Amazon a încasat aproximativ 12 miliarde de dolari în vânzări, potrivit Adobe.

”În acest sezon de sărbători, comercianţii cu amănuntul recurg la promoţii forţate pentru a convinge cumpărătorii”, a spus Spieckerman.