Punctul-amendă rămâne la valoarea de 145 de lei și în 2022 după ce Guvernul a „înghețat” punctul-amendă prin „Ordonanța Trenuleț” de la sfârșitul anului trecut. Este, practic, o nouă plafonare a punctului-amendă stabilit încă din februarie 2017. Actualul Cod Rutier, Ordonanța 195/2002 prevede că, punctul-amendă reprezintă 10% din salariul minim pe economie, însă prin Ordonanța pentru unele măsuri fiscal -bugetare (Ordonanța Trenuleț 130/2021) Executivul a decis să nu majoreze nici anul acesta amenzile de circulație, deși salariul minim pe economie a crescut de la 2.300 la 2.550 lei. Fără plafonarea punctului-amendă ar fi însemnat că cea mai mică amendă de circulație creștea de 145 la 255 de lei, dacă plata se face în 15 zile.
România ocupă ultimul loc în clasamentul siguranței rutiere din UE, cu cel mai mare număr de persoane decedate în accidente de circulație (la un milion de locuitori), cu un Cod Rutier „blând” cu șoferii teribiliști și o infrastructură de transport insuficient dezvoltată, iar „înghețarea” amenzilor de circulație, oarecum previzibilă, este contrară propunerilor pentru creșterea siguranței pe șosele, inclusiv angajamentelor din PNRR. (Strategia națională privind siguranța rutieră și pachetul legislativ aferent, precum și implementarea de măsuri pentru reducerea cu 48% a numărului de puncte negre; reducerea cu 25% numărului de victime rezultate din accidente în trafic)
Totodată, Noul Cod Rutier, pe care Poliția Română l-a prezentat încă din vara anului trecut, încă nu a fost trimis la aprobare, deși Guvernul este „plin” și poate da Ordonanțe de Urgență. Proiectul prevede sancțiuni dure pentru șoferii care circulă pe contrasensul autostrăzii, pe banda de urgență sau conduc agresiv. Proiectul de OUG pentru modificarea Codului Rutier a fost lansat în dezbatere publică pe 18 noiembrie și poate fi consultat pe site-ul MAI.
Proiectul prin care Ministerul de Interne dublează sancţiunile pentru şoferii care circulă pe contrasens pe autostradă, rămâne doar la faza de propunere, deşi a fost prezentat public încă din 4 august, în contextul numeroaselor situaţii cu şoferi prinşi pe contrasens în această vară. Pe 4 august, Poliţia Rutieră anunţa dublarea perioadei de suspendare, de la două la patru luni, şi majorarea semnificativă a amenzilor pentru circulaţia pe contrasens. Potrivit unui răspuns al IGPR la solicitarea Economedia, a fost elaborat un „anteproiect” de Ordonanţă de Urgenţă trimis MAI spre promovare: „În ceea ce privește situația proiectului pentru modificarea Codului Rutier, prezentat public pe data 4 august 2021, vă comunicăm faptul că Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a elaborat un anteproiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care a fost transmis spre promovare în vederea adoptării. Menționăm că, în forma inițială, propunerile de sancționare a circulației în sens contrar sensului de mers pe autostradă vizau aplicarea unei amenzi stabilite în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 1.305 lei la 2.900 lei) și stabilirea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile”, a transmis IGPR pentru Economedia.