În Cluj-Napoca, sumele cerute pentru chirii au crescut cu 12% în interval de un an, arată datele unui portal care monitorizează piața imobiliară din țară. De fapt, Cluj-Napoca a ajuns cel mai scump oraș din țară și pe acest segment, lăsând în urmă alte mari centre universitare. Asta chiar și înainte să revină studenții sau valurile de refugiați care au nevoie de locuințe. Proprietarii cer aici sume de peste 220 de euro pentru o garsonieră de 20 și un pic de metri pătrați, iar pentru apartamentele de două camere sumele trec de 350 de euro, ajungând chiar la 500 de euro. Sau mai mult. Acesta este contextul în care mii de studenți s-au văzut nevoiți să se întoarcă, de pe o săptămână pe alta, pentru a relua cursurile în format fizic la universități și în care a apărut încă o categorie specială de persoane care au nevoie de locuințe: refugiații care fug de războiul din Ucraina și dintre care unii ar putea avea nevoie de chirii pe termen mediu. Cum arată harta chiriilor din Cluj, ce spun specialiștii imobiliari, cum se descurcă studenții și cum arată experiența unui proaspăt chiriaș? Economedia face o radiografie a celei mai scumpe piațe imobiliare a țării.
Pușculița. Studenții au strâns bani de chirie pentru ministrul Cîmpeanu
După aflarea veștii că trebuie să se întoarcă în orașe universitare, pentru cursuri în format fizic, studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai au lansat un protest și au enunțat o serie de nemulțumiri în legătura cu schimbarea-fulger care le-a dat peste cap planurile. Una dintre principalele îngrijorări: mulți se văd nevoiți să găsească, rapid, chirie în Cluj-Napoca, cel mai scump oraș din țară pe piața rezidențială.
Studenții și-au însoțit protestul cu un gest simbolic: l-au invitat pe ministru Sorin Cîmpeanu să își caute chirie, alături de ei, în două săptămâni, într-un oraș universitar. „Am strâns, leu cu leu, chiria pentru o lună în Cluj-Napoca, pentru domnul Sorin Cîmpeanu. Desigur, nu am reușit să strângem suma întreagă a unei chirii, care poate ajunge până la 300 euro, în cel mai bun caz. Am vrut să ne arătăm solidaritatea față de colegii care nu au posibilitatea de a se întoarce fizic la Cluj, într-un timp atât de scurt, din motive predominat financiare. Deoarece nu ne dorim ca manifestațiile noastre să fie înțelese greșit, dorim să ne facem înțeleși: atunci când și-au ales facultatea, studenții au luat în calcul costurile de trai, însă pentru situația corectă și ideală în care ei ar fi fost anunțați într-un timp util de modalitatea de desfășurare a actului educațional”, au transmis reprezentanții Organizației Studenților din UBB (OSUBB).
Așadar, studenții s-au găsit în situația de a-și găsi, în termen de câteva zile sau săptămâni, locuință în Cluj-Napoca, ceea ce presupune nu doar buget pentru plata lunară, ci și un avans considerabil. În cea mai scumpă piață din țară. Pentru unii dintre ei, situația e atât de complicată încât se gândesc să renunțe la studii, susține Florin Unghianu, președinte OSUBB.
„E foarte cunoscut faptul că, o dată cu venirea studenților în Cluj, se modifică semnificativ prețul unei chirii, majoritatea proprietarilor profitând pe tema aceasta. Cred că impactul asupra chiriilor s-a văzut cel mai clar în timpul pandemiei, când studenții au plecat din oraș, iar proprietarii au rămas cu apartamentele goale”, ne spune reprezentantul organizației studențești.
„Din păcate pentru studenti, evoluția asta spontană a prețurilor nu poate decât să îi pună într-o imposibilitate și mai mare de a-și continua studiile aici, în Cluj-Napoca. Aceasta din cauza faptului că majoritatea studenților și părinții lor nu își permit plata chiriei, care de obicei depășește media la nivel național. Din centralizarea noastră, făcută din ultimul formular oferit studenților, reiese că în jur de 1.500 de persoane se gândesc la abandonarea studiilor superioare, din cauza situatiei create: adică să te întorci în Cluj de pe o săptămână pe alta, ceea ce înseamnă că trebuie făcute contracte de chirii pe repede-înainte și ceea ce presupune niște bani pe care majoritatea nu și-i permit în momentul de față”, spune Florin Unghianu.
Experiența de chiriaș. „Bugetul meu era de maxim 200 de euro, iar la prețul ăsta găsești numai cutii de chibrituri, la Cuca Măcăii”
Codrin e student, anul 3, cu licență la Sociologie și Asistență socială, și e unul dintre cei nevoiți să se instaleze rapid în Cluj, după aproape doi ani de școală online. Acesta a povestit pentru Economedia experiența sa de „vânătoare de chirii”.
„Am venit la Cluj după 2 ani de stat acasă, fiindcă am făcut exclusiv online facultatea din 2020, de când a început pandemia. Și acum, cu decizia ministerului de învățământ să ne întoarcem la învățământul fizic, de la 4 aprilie, am început să mă interesez de chirii. Oricum, intenția mea era să mă mut în Cluj. Sunt din Sinaia, județul Prahova și acolo pentru a socializa și interacționa cu oameni de vârsta mea, sunt nevoit să merg până la Brașov sau București”, spune Codrin. Așa că a început căutările pe un grup de anunțuri chirii.
„Să cauți singur este întotdeauna mai dificil. Fiindcă, de exemplu, bugetul meu era de maxim 200 de euro, iar la prețul ăsta găsești numai cutii de chibrituri, la Cuca Măcăii, care se numesc garsoniere sau apartamente cu o cameră”, spune studentul.
„Am primit ceva oferte, nemulțumitoare. Și apoi am fost contactat de o doamnă care închiria o cameră într-un apartament cu 2 camere, la curte, fiind vorba de o casă cu mai multe apartamente. Am cerut poze, conștient de faptul că sigur o să se mărească chiriile în perioada imediat apropiată, nici n-am stat foarte mult pe gânduri.
Am fost, am văzut și am bătut palma. Am avut și noroc de un coleg de apartament cu care să rezonez”, povestește Codrin. Tânărul a reușit chiar să economisească din bugetul alocat inițial, dar asta doar pentru că a optat pentru varianta să locuiască cu un coleg de apartament, chiar dacă la acel moment nu îl cunoștea.
Acesta mai adaugă că e mulțumit că a acționat rapid. „Chiriile sunt mai scumpe de la săptămână la săptămână. Apartamentul de sub al meu, care este și el dat în închiriere, este cu 50 de euro mai scump, de la o săptămână la alta”, a constatat noul chiriaș de Cluj.
Cum stă Clujul pe harta națională a chiriilor? Lider la scumpiri
Potrivit statisticilor portalului Imobiliare.ro, Cluj-Napoca a ajuns deja în februarie să fie cel mai scump oraș din țară pe piața chiriilor, dacă statistica se face în funcție de sumele medii cerute.
Prețuri în centre universitare și evoluția lor la 1 an, potrivit Imobiliare.ro:
Conform statisticilor portalului imobiliar, chiriile din oraș au crescut în interval de un an cu 12% – adică mult, dar sub ritmul înregistrat de apartamentele scoase la vânzare.
„Clujul a punctat foarte bine la capitolul Comunicare în ultimii 10 ani. Adăugăm câteva zeci de mii de joburi în IT, bine plătite, festivalurile naționale care au făcut din oraș un hub al distracției pentru tineri, dar și performanța universităților, în special a UBB si avem toate ingredientele care fac din Cluj cel mai atractiv oraș din țară în acest moment, în contextul imaginii negative a Bucureștiului și relativei stagnări a Timișoarei”, descrie situația Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
„Acest lucru însă vine cu un cost de viață mare, deoarece orașul are limitele lui locative. Cel mai atrăgător oraș din țară înseamnă totodată și cel mai scump oraș din țară, cel puțin prin prisma costurile strict legate de locuire, pe ambele segmente – vânzare și închiriere. Bineînțeles, reîntoarcerea studenților a început să pună presiune pe chirii. De asemenea, un număr mai mic de apartamente noi livrate va contribui la această situație, dar este posibil ca și conflictul din țara vecină să aibă un impact, deoarece sunt cumpărători care preferă să își amâne achiziția. Pe de altă parte, chiriile nu s-au apreciat în ultimii doi ani la nivelul prețurilor de vânzare, ceea ce ne arată că există în continuare loc de creștere”, spune Daniel Crainic, pentru Economedia.
Ce spun specialiștii imobiliari? E greu să găsești o chirie bună în timp scurt și pe un termen scurt
Sumele cerute pentru chirii au crescut, în această perioadă, dar nu spectaculos; pe lângă prețurile ridicate cerute în oraș, există însă o altă problemă cu care se confruntă studenții veniți în oraș: perioada scurtă pentru care ar avea nevoie de apartament, ne explică un specialist imobiliar din piață.
„Chiriile au crescut, dar nu într-un mod îngrijorător. Evoluția din piață e dictată de cerere și ofertă, dar prețurile nu au sărit, ceea ce e și normal având în vedere contextul actual, de care nu se bucură nimeni”, spune Raul Neaga, reprezentant al departamentului Închirieri Rezidențiale, în cadrul agenției REMS Imobiliare.
„În ceea ce privește întoarcerea studenților – este foarte adevărat că aceștia nu sunt mulțumiți de situație, pentru că e greu să găsești o chirie bună în scurt timp și totodată pe un termen scurt – mai sunt doar 3 luni până la finalizarea anului universitar. Aici se lovesc studenții de anumite probleme, când vine vorba de perioada aceasta scurtă de 3 luni, deoarece foarte puțini proprietari acceptă acest lucru. Proprietarii preferă desigur să închirieze pe termen mai lung, adică minim un an, pentru siguranța lor financiară”, explică Raul Neaga.
O categorie specială de chiriași de Cluj în această perioadă sunt refugiații care fug din calea războiului din Ucraina. Pentru aceștia, există o serie de oportunități de cazare gratuită, coordonate prin instituții, ONG-uri sau oferite de cetățeni. Cu toate acestea, unii dintre ei ar putea rămâne în oraș pe termen ceva mai lung și sunt dispuși să caute chirii. Și aceștia au destule bătăi de cap pe piața chiriilor de Cluj. „Când vine vorba de persoanele venite din Ucraina, situația (în ceea ce privește găsirea unei locuințe) e destul de similiară cu cea a studenților. În sensul că prea puțini vor să rămână în Cluj pe o perioadă mai lungă de 3 luni și atunci intervine din nou problema menționată anterior. Puțini proprietari sunt dispuși să își lase imobilul în seama unor refugiați, pe un termen atât de scurt, neavând siguranță și încredere. Am întâlnit însă și proprietari empatici, care sunt impresionați de situatia refugiaților și care au acceptat contract pe termen scurt și chiar un ajutor din partea lor pentru aceste persoane”, exemplifică Neaga.
Chiri medii, pe cartiere:
1 camera | 2 camere | 3 camere | 4 camere | |
Centru | 350 | 500 | 700 | 1000 |
A,Muresanu | 350 | 500 | 700 | 1000 |
Gheorgheni | 350 | 500 | 700 | 1000 |
Borhanci | 300 | 450 | 600 | 800 |
Buna ziua | 300 | 450 | 600 | 800 |
Marasti | 350 | 500 | 700 | 1000 |
Manastur | 250 | 350 | 500 | 600 |
Grigorescu | 250 | 350 | 500 | 600 |
Sursa: REMS Imobiliare
La vânătoare de locuințe, câteva exemple. Ce prețuri găsești pe piața din Cluj-Napoca?
Economedia a făcut o trecere în revistă a ofertelor lansate online în această perioadă. Potrivit unui astfel de anunț, un apartament cu o cameră, în cartierul Mărăști, costă 285 de euro pe lună, pentru un altul, în același cartier și tot de 1 cameră (adică 22 mp), se cere o chirie de 220 de euro. Apartamentele cu două camere în zone bune și cartiere care oferă acces facil la facultăți în oraș costă peste 400 de euro pe lună. Spre exemplu, un apartamente de 2 camere, de numai 45 mp. pe str. Horea (care leagă centrul orașului de gară) poate fi închiriat pentru 420 de euro. Un apartamente cu două camere în zona Facultății de Științe Economice și a mall-ului Iulius din oraș costă 400 de euro pe lună, iar la aceeași sumă găsești și unul de două camere în cartierul Grigorescu. În cazul în care studenții se asociază pentru a împărți un apartament mai mare, există și astfel de oferte, dar nici acestea ieftine: un apartament cu trei camere poate fi închiriat în Gheorgheni pentru 580 de euro.
Chirii de sute de euro se cer chiar și în localitatea vecină Florești, adoptată de unii dintre cei care lucrează sau studiază în Cluj, pentru că e ceva mai ieftină decât orașul. Pentru un apartament de 2 camere în zona Vivo Florești proprietarul cere o chirie de 400 de euro.
Există, ca de obicei, și oferta de categorie extravagantă. În Piața Mihai Viteazu, zonă centrală a orașului un apartament „ultrafinisat lux” are o chirie afișată de 700 de euro. Apartamentul are doar două camere și o suprafață utilă de 57 mp.
Context. Cât câștigă clujenii? Cele mai mari salarii din țară sunt în București
Salariile clujenilor au crescut cu aproape o sută de euro anul trecut, în medie, arată datele Direcției Județene de Statistică, citate de Actualdecluj.ro Dar nu sunt cele mai mari din țară. În ianuarie, salariul mediu net înregistrat în Cluj a fost de 4.424 lei, mai mare cu 461 lei față de aceeași lună a anului trecut. Salariul mediu net înregistrat în ianuarie în Cluj e mai mic cu 181 de lei față de luna anterioară, decembrie 2021, lună în care mulți salariați au primit prime și alte sporuri. Față de media națională, câștigul salarial mediu net înregistrat în Cluj, în ianuarie, a fost mai mare cu aproape 20%, mai exact 19,6%, al doilea cel mai ridicat din țară după București.