Analiză: Româncele se află în topul femeilor europene care investesc la bursă

bursa actiuni sursa foto: Pexels.com

Româncele deţineau, la finalul anului trecut, cea mai mare pondere a investitorilor pe pieţele financiare, respectiv de 26%, fiind urmate în clasament, la distanţă semnificativă, de femeile din Marea Britanie, cu o pondere de 14%, arată o analiză realizată de o casă de brokeraj și citată de Agerpres.

Potrivit XTB, cel mai mic procent de femei în rândul investitorilor este în Republica Cehă, Franţa şi Germania, singurele pieţe în care acest procent este, în prezent, sub 10%. De asemenea, în contextul unei volatilităţi majore pe burse, ponderea femeilor în rândul clienţilor noi a atins, în 2022, un nivel record, de 16%.

“De-a lungul anilor, au existat multe stereotipuri cu privire la prezenţa femeilor pe pieţele financiare. Prezentul însă ne arată că femeile şi opţiunile lor de investiţii nu diferă semnificativ de cele ale bărbaţilor. În anii 2020-2022, femeile au ales cel mai adesea Contractele pentru Diferenţă (CFD) pe indici bursieri mondiali. În acest caz, două pieţe au dominat: cea americană şi cea germană”, a arătat Irina Cristescu, general manager XTB România.

Datele XTB arată că o femeie activă în piaţa financiară este un utilizator cu un profil uşor diferit de cel al unui bărbat. Vârsta medie în cazul femeilor investitor este de 37 de ani, în timp ce la bărbaţi este de 35 de ani.

Modul de investire constituie însă cea mai mare diferenţă. Astfel, în rândul bărbaţilor, investiţiile ultimilor ani s-au făcut mai des prin intermediul dispozitivelor mobile. Pe de altă parte, aproximativ 59% dintre tranzacţiile iniţiate de femei au fost prin intermediul unui computer.

“Femeile sunt în mod natural mai precaute, au nevoie de mai multe informaţii pentru a lua decizii, inclusiv pentru a face o investiţie. Ele se bazează pe analize aprofundate, folosind adesea diverse surse de informare. Realizarea tranzacţiilor prin intermediul aplicaţiei desktop creează un sentiment de control şi securitate mai mare asupra finanţelor proprii. Bărbaţii, în schimb, iau decizii mai rapid, au mai puţină răbdare şi nu cer părerea nimănui. De aceea, dispozitivele mobile sunt aliatul lor”, a explicat Anna Szczepanska-Przekota, doctor la Universitatea de Tehnologie Koszalin, Polonia.

În privinţa tipului de acţiuni, în perioada 2020-2022, femeile au ales să investească în companiile mari de tehnologie. În acest interval, pe platforma XTB, femeile au cumpărat cu precădere acţiunile a trei companii americane: Palantir Technologies, Tesla şi Apple.

Cu aproape 20 de ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia.

sursa foto: Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *