ANALIZĂ România se împrumută în continuare la cele mai mari dobânzi din UE, deși Ungaria vine puternic din urmă

bani, lei, finante, financiar, deficit bugetar Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Guvernul României se împrumută în continuare la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană, iar costurile creditelor sunt la maximul ultimilor zece ani, arată datele publicate de Banca Centrală Europeană, analizate de Economedia.

Rata dobânzii pe termen lung (10 ani, de referință) pentru România a crescut la 6,61%, în aprilie 2022, de la 6,20%, în martie. Acesta este cel mai mare nivel la care se împrumută România din ultimii zece ani, arată datele BCE. România s-a împrumutat ultima dată la dobânzi mai mari în decembrie 2012, când rata dobânzii era de 6,65%.

În plus, ratele dobânzilor pe termen lung la care se împrumută România aproape s-au triplat în ultimul an, după ce în februarie 2021 se situau la un nivel minim record de 2,65%, mai arată datele BCE analizate de Economedia. În decembrie 2021, rata dobânzii pe termen lung la care se împrumuta România ajunsese deja la 5,37%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Dobânda pe termen lung a mai crescut aproape de nivelul de 5% și în perioada 2018-2019, când Guvernul avea o politică wage-led growth prin care făcea împrumuturi mari pentru creșterea rapidă a salariilor. Însă o creștere așa abruptă și constantă a costurilor de finanțare ca cea de la finalul anului 2021 și începutul anului 2022 nu a mai avut loc în ultimii ani.

De altfel, România este țara care se împrumută la cele mai mari costuri din Uniunea Europeană, mai arată datele BCE. Ungaria este imediat în urma României și a trecut în ultima lună de pragul de 6%, după o scumpire accentuată a costurilor de finanțare. Dobânda la care se împrumută țara condusă de premierul Viktor Orban a fost de 6,59%, în aprilie 2022, după ce a crescut rapid, de la 5,92% în martie. Polonia se apropie de asemenea de pragul de 6%. Dobânda pe termen lung la care se împrumută Polonia a fost de 5,96% în aprilie, crescând puternic de la 4,83% în martie. Comparativ, în decembrie 2021, costurile de împrumut pentru aceste țări erau de 4,40% și 3,35%. Bulgaria, în schimb, are un cost de împrumut pe termen lung de numai 1,62%, în aprilie 2022, în creștere de la 1,09% în martie.

Țări precum Lituania, Germania și Olanda se împrumută la costuri de 0,16%, 0,75% sau 0,85%. În decembrie, Germania și Danemarca încă se împrumutau la dobânzi negative. Însă în ultimele luni mai multe bănci centrale au început să majoreze dobânzile de politică monetară pentru a combate inflația, așa că costurile de finanțare au crescut și pentru celelalte țări.

Și împrumuturile interne ale României se fac la costuri record, după cum a arătat Economedia AICI. Săptămâna trecută, Ministerul Finanțelor s-a împrumutat pe 10 ani la un cost mediu de 7,92%, un nivel record al împrumuturilor pe termen lung, conform datelor Băncii Naționale a României analizate de Economedia.

Nivelul dobânzilor „a la long” reprezintă un indicator al credibilității țării în fața investitorilor, un cost mare și în creștere însemnând că investitorii văd anumite riscuri. Totodată, nivelul ridicat al dobânzilor la care se împrumută România este îngrijorător, în contextul în care țara noastră are de finanțat în acest an un deficit de 5,8% (aproximativ 77 miliarde lei) din Produsul Intern Brut (PIB), fiind singura țară din UE în procedură de deficit excesiv. Per total, România trebuie să împrumute în acest an aproximativ 145 miliarde lei de pe piaţa internă şi externă pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriilor anterioare. Un cost mai mare al împrumuturilor înseamnă o presiune asupra datoriei publice, în creștere în ultimii ani, și care încă de la începutul acestui an a trecut de pragul de 50% din PIB.

Ciolacu îi reproșa lui Cîțu dobânzile mari

Anul trecut, președintele PSD Marcel Ciolacu critica guvernele liberale ale lui Ludovic Orban și Florin Cîțu, spunând că „se împrumută la dobânzi uriașe”.

„Domnule premier, ați vorbit vreo 10 minute. În tot acest timp ați împrumutat România cu 600.000 de euro. 1.000 de euro pe secundă, bani furați din buzunarul fiecărui român, pe care îi vor plăti copiii și nepoții noștri. […] V-ați prezentat deja filosofia de viață: că pe lumea asta nimic nu e gratis! Din păcate, ați dovedit că nici să mori nu e gratis. Ați tăiat până și de la ajutorul de înmormântare. Domnule Cîțu, știe tot poporul că la dumneavoastră totul se reduce la bani. Pe care fie îi furați, fie îi împrumutați la dobânzi uriașe”, îi reproșa Marcel Ciolacu, lui Florin Cîțu, anul trecut, în februarie, când dobânzile pe termen se situau sub 3%.

„Noi asistăm de la alegeri, de aproape un an de zile și de la doi ani de când domnul Iohannis și-a impus guvernele sale mândre și competente. Nu ai nici o treaba cu prioritățile românilor din acest moment. Românii au cu totul alte priorități. Un singur lucru știu să facă să ne împrumută pe următoarele patru – cinci generații. Știți câte dobânzi s-au plătit până acum, de la începutul anului ? 2,6 miliarde de euro. Știți cât vom plăti noi toți, dobânzi în anul acesta – patru miliarde de euro, respectiv 20 de miliarde de lei și astea sunt doar dobânzile la împrumuturile făcute de domnul Cîțu și domnul Orban”, a insistat Marcel Ciolacu și în august 2021, când dobânda la care se împrumuta România era de 3,72%.

În acest an, când social-democrații se află la guvernare, iar ministru de Finanțe este social-democratul Adrian Câciu, Marcel Ciolacu nu mai critică dobânzile la care se împrumută România, deși acestea sunt cele mai mari din ultimii zece ani și mai mult decât duble față de anul trecut.

Citește și:

Datoria publică a României stă peste pragul de 50% din PIB, pentru a treia lună la rând

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: