Angajații de la Poșta Română ar putea intra în grevă generală începând cu 1 aprilie

posta romana Sursa foto: posta-romana.ro

Termenul estimat pentru declanşarea grevei generale de către lucrătorii din Poşta Română este data de 1 aprilie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Mircea Burlacu, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), citat de Agerpres.

„Suntem în a 37-a zi de când am început discuţiile pe contract. Practic, n-am făcut niciun pas în faţă, pentru că, deşi împreună cu echipa companiei, cu aceeaşi echipă a companiei, în urmă cu câteva luni de zile, am luat articol cu articol, am convenit asupra unei forme, am făcut un contract colectiv de muncă ce a fost în vigoare până la 31 ianuarie. Suntem astăzi în situaţia de a lua din nou în dezbatere şi de a aduce din nou argumente pentru fiecare articol din contract şi în felul acesta am pierdut şi unii şi alţii, timp să explicăm de ce trebuie să dispară din contractul de muncă orice referire care se regăseşte în legislaţie (…). În ritmul în care merg lucrurile şi cu respectarea tuturor prevederilor legale, termenul pe care îl estimăm pentru declanşarea grevei generale este data de 1 aprilie. Va fi, probabil, respectând toate prevederile legale, momentul declarării grevei propriu-zise, cu oprirea totală a lucrului. Şi îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce vă spun în momentul de faţă. În Poşta Română există situaţia pentru declanşarea unui conflict de muncă. O să-i anunţăm (conducerea, n.r). Probabil că ştiu asta, dar nu-i interesează”, a spus Burlacu.

La rândul său, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a menţionat că, până la sfârşitul acestei luni, vor fi autorizate locaţiile de protest în care vor veni activiştii sindicali şi membrii de sindicat, iar principalul sediu vizat este cel al Ministerului Dezvoltării.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

„Vizăm în principal sediul Ministerului Digitalizării. Ne adresăm celui care astăzi poartă destinele politice în momentul de faţă, întrucât acţionar majoritar e statul, acţiunile sunt deţinute de Ministerul Digitalizării. Am o poză foarte drăguţă de ieri dimineaţa. Directorul general era speriat la gândul că o să ne ducem să protestăm la sediul companiei Poşta Română şi toate spaţiile care ne-ar fi permis acest protest au fost ocupate cu maşini ale Poştei Române. Voia să ne îndepărteze. Participăm în continuare ca nişte parteneri de bună credinţă până la sfârşitul zilei de 29 februarie, până în situaţia în care vom găsi la masa tratativelor o soluţie negociată, care să se închidă cu contract colectiv de muncă. Dacă, însă, data de 1 martie, ora 00:00, ne găseşte cu problemele nerezolvate şi fără contract colectiv de muncă, în secunda următoare se declanşează toate procedurile prevăzute de lege. Notificare privitoare la declanşarea conflictului de muncă imediat, campanie de strângere de semnături, participarea în procesele de mediere pe care trebuie să le facă conform legii ITM. Dacă şi acestea vor eşua, vrem să fim pregătiţi şi acoperiţi de lege pentru a ne proteja membrii de sindicat, să oprim lucrul la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română”, a afirmat Costin.

Acesta a adăugat că, la nivelul Poştei Române, s-a transmis o informare referitoarea la demersurile sindicale, fiind, totodată, anunţată cu privire la această intenţie şi şefa de la Muncă, Simona Bucura Oprescu.

„Am informat deja despre situaţia existentă la nivelul Poştei Române pe reprezentantul principalului beneficiar al Poştei Române, pe doamna ministru al Muncii, Bucura Oprescu, pentru că este corect ca principalul beneficiar al serviciilor poştei să fie informat, ei asigurând partea cea mai consistentă a capitolului de venituri Companiei Naţionale Poşta Română. De asemenea, l-am informat pe domnul ministru Gruia (ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, n.r.) asupra situaţiei existente astăzi în procesul de negociere colectiv. După cum se comportă echipa managerială, ne împinge, vrând-nevrând, către această situaţie”, a susţinut preşedintele BNS.

BNS a organizat, joi, o conferinţă de presă cu tema „Destructurarea grupării care îngroapă Compania Naţională Poşta Română”.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care deţine 93,52% din pachetul de acţiuni. Fondul Proprietatea deţine 6,48% din capitalul social al CNPR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: