Veniturile şi profitul Apple în cel de-al patrulea trimestru fiscal au depăşit aşteptările Wall Street, susţinute de vânzările puternice ale noului iPhone 16, un model de telefon cu funcţii AI, lansat spre finalul trimestrului, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Apple a raportat venituri de 94,93 miliarde dolari, peste estimările de 94,58 miliarde, conform LSEG. Profitul a fost de 1,64 dolari per acţiune, depăşind aşteptările de 1,60 dolari, excluzând o taxă unică semnificativă în UE.

Vânzările iPhone au crescut cu 5,5%, ajungând la 46,22 miliarde de dolari, în timp ce alte linii de produse au ratat estimările, iar acţiunile au scăzut cu 1% în tranzacţiile extinse.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Trimestrul Apple s-a încheiat pe 28 septembrie şi include doar câteva zile de vânzări ale seriei iPhone 16, disponibilă din 20 septembrie.

CEO-ul Tim Cook a declarat că vânzările iPhone 16 au crescut mai rapid decât cele ale iPhone 15 în aceeaşi perioadă. De asemenea, rata de descărcare a noului sistem de operare cu funcţii Apple Intelligence a fost dublă faţă de anul anterior.

Investitorii sunt interesaţi de previziunile Apple pentru primul trimestru fiscal, care acoperă perioada de sărbători. Apple a integrat funcţiile de inteligenţă artificială în sistemele de operare recente, în loc să lanseze o aplicaţie dedicată AI, oferind utilizatorilor posibilitatea de a folosi funcţii precum rescrierea e-mailurilor într-un ton profesional, mai ales pe modelele iPhone 16, care dispun de cipuri mai puternice.

În ciuda îngrijorărilor legate de o adoptare mai lentă a dispozitivelor noi, rezultatele iniţiale ale iPhone 16 au contribuit la stabilizarea vânzărilor Apple în China, care au scăzut cu mai puţin de 1%, ajungând la 15,03 miliarde dolari, faţă de estimările de 15,78 miliarde.

Cheltuielile pentru infrastructura AI au crescut, iar Apple şi-a mărit investiţiile în proprietăţi şi echipamente cu 2,91 miliarde dolari faţă de trimestrul anterior, totalizând 9,45 miliarde. Apple foloseşte şi centre de date externe pentru unele funcţii AI, dar pentru a asigura confidenţialitatea datelor, utilizează şi cipurile sale proprii pentru alte funcţii.

Vânzările serviciilor, care includ iCloud şi Apple Music, au fost de 24,97 miliarde de dolari, sub aşteptările de 25,28 miliarde, conform LSEG. De asemenea, vânzările pentru Mac şi iPad au fost de 7,74 miliarde şi 6,95 miliarde, sub estimările analiştilor.