APPR: Fermierii mici şi mijlocii sunt în situaţia de a-şi vinde fermele. Lupta pentru supravieţuire a scos oamenii în stradă Asociaţiei Producătorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România

Protest transportatori si fermieri Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Fermierii mici şi mijlocii sunt în situaţia de a-şi vinde fermele, după aceşti ani grei, de a nu mai putea avea acces la lichidităţi, iar lupta aceasta pentru supravieţuire a scos oamenii în stradă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, Cristina Cionga, director adjunct în cadrul Asociaţiei Producătorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (APPR), citat de Agerpres.

Ea a subliniat că fermierii s-au văzut puşi în faţa unor situaţii, a unor provocări, fiind decapitalizaţi, iar odată cu venirea noului an s-au lovit de noile cerinţe impuse de autorităţi sau scumpiri ale RCA, „chiar şi pe partea aceasta legată de transport şi de ITP-ul utilajelor în fermă”.

„Au fost numeroase nemulţumiri care au scos oamenii în stradă. Foarte mulţi fermieri sunt în situaţia de a pune lacătul, mai ales fermierii mici şi mijlocii. După anii aceştia grei sunt în situaţia de a-şi vinde fermele, de a nu mai putea avea acces la lichidităţi. Nu mai sunt bancabili şi evident că nicio bancă comercială nu acordă credite unor fermieri nebancabili. Prin urmare, chiar lupta aceasta pentru supravieţuire a scos oamenii în stradă.
Organizaţia pentru care lucrez în mod special nu-şi asumă organizarea protestelor, dar cu siguranţă o bună parte din aceste revendicări au fost şi ale membrilor APPR”, a precizat Cristina Cionga, la dezbaterea organizată de Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ea a subliniat că nu crede într-o ieftinire a produselor la raft şi a precizat că România are nevoie de politici clare, previzibile, care să ajute mediul de afaceri.

„Personal, nu cred că nu vom constata o ieftinire a produselor la raft, a preţului de retail. Noi, la APPR, discutăm despre înăsprirea aceasta a regimului fiscal, noi taxe guvernamentale asupra sectorului bancar, energetic, multinaţionalelor, care sigur se repercutează mai departe pe lanţ.
Cu siguranţă este puţin probabil ca, având în vedere aceste scumpiri pe lanţ, să ajungem chiar în condiţiile în care să se ieftinească preţul materiei prime. Este complicat cu ieftinirile la retail, la consumatorul final”, a mai spus Cionga.

Fiecare verigă din acest lanţ este în momentul de faţă afectată de scumpiri, taxe, regim fiscal, costul de tranzacţionare, a spus ea, întrebată care ar fi verigile care ar duce politici oportuniste.

„Fiecare verigă din acest lanţ este în momentul de faţă afectată de scumpiri, taxe, regim fiscal, costul de tranzacţionare. E greu să arăt eu personal cu degetul o verigă care ar avea un comportament economic oportunist sau ar fi subreglementată. Nu de subreglementare ducem lipsă în România. În România, regimul fiscal este impredictibil. Dacă noi ajungem să plătim trei angajaţi care să facă o raportare către Ministerul Finanţelor la nivelul fiecărei verigi de pe lanţ, nu ne putem imagina că vom putea vreodată, noi, ca societate comercială, să venim cu nişte ieftiniri către următoarea verigă. De politici clare, previzibile, care să ajute mediul de afaceri ducem lipsă. Nu cred că trebuie să arătăm cu degetul către speculanţi, către cei care încearcă să profite sau să abuzeze de poziţia de piaţă. Vorbim aici doar de fermieri care fac procesare primară şi mai puţin de cei care livrează direct către retail”, a adăugat directoril APPR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cred ca inainte sa isi vanda fermele ar trebui sa ia in calcul sa se uneasca intre ei si sa isi reduca costurile de administrare a afacerilor din agricultura.Am senzatia ca este o situatie in oglinda vis avis de administratia locala la nivel de tara care si ea necesita o reorganizare administrativa din cauza faramatitarii admistratiei teritoriale. Oarecum aceeiasi oameni cu aceeasi gandire, fermierii si primarii sau cei care conduc local satele/comunele oraselele din Romania! Aceeasi populatie care azi este in strada la proteste, adica acelasi rezultat al gandirii colective acelasi rezultat financiar adica falimentul economic, acelasi rezultat in atragere de fonduri europene, acelasi rezultat in modernizare la nivelul acesta al Romaniei, acelasi rezultat negativ al progresului sau ramanerea in urma fata de alte tari in loc sa vedem un progres.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.