Aqua Carpatica încă se judecă cu sârbii pentru modelul sticlei. Omul de afaceri Jean Valvis: Până acum avem câștig de cauză la toate instanțele

Aqua Carpatica Vodavoda

În urmă cu șase ani, sârbii care produc brandul de apă minerală Vodavoda l-au dat în judecată pe omul de afaceri Jean Valvis, fondatorul Aqua Carpatica, aceștia susținând că sticla brandului românesc de apă este copiată după modelul sârbilor. Până acum, compania românească a câștigat în instanță, pe fond, însă procesul nu s-a încheiat. Între timp, omul de afaceri a vândut un pachet de 20% din acțiunile Aqua Carpatica către gigantul american PepsiCo.

Procesul împotriva Valvis Holding și a companiei Carpathian Springs, care produce apa Aqua Carpatica, dar și împotriva Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a fost inițiat de Grenki list licenciranje d.o.o., cu sediul în Ljubljana, Slovenia, din domeniul producţiei şi distribuţiei de băuturi alcoolice, Sun Stars & Sons PTE, cu sediul în Sigapore, şi de către omul de afaceri sârb Vojin Djordjevic, care controlează brandul Vodavoda.

Sârbii au reclamat în instanță că designul sticlei de Aqua Carpatica este copiat după cel al sticlei brandului sârbesc de apă minerală Vodavoda.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În 2016, companiile controlate de Jean Valvis au pierdut în primă instanță acest proces. Tribunalul Bucureşti a admis atunci în parte cererea reclamanţilor şi a cerut firmelor controlate de Valvis să nu mai folosească actualul design al sticlelor Aqua Carpatica, să retragă de pe piaţă produsele respective, să nu mai producă şi să nu mai exporte produsele respective.

Ulterior, soluția Tribunalului București a fost corectată parțial în 2021 de către Curtea de Apel București, care a admis în parte apelul formulat de Aqua Carpatica.

Aqua Carpatica a transmis, anterior, că în 2017, și Autoritatea Europeană competentă în domeniul proprietății intelectuale (EUIPO – European Union Intellectual Property Office), familiarizată cu nenumărate sticle pătrate – poligonale și cu rolul funcțional al acestei forme, a constatat deja că există o distinctivitate clară între cele două mărci: culoarea albă este diferită de cea neagră, sintagma AQUA Carpatica evident diferită de sintagma VodaVoda, apa minerală este clar altă categorie decât apa de izvor. În plus, arhetipul unei sticle pătrate – poligonale (înregistrat de altfel incă din 1866 în Statele Unite) nu poate fi obiect de proprietate intelectuală al nimănui, mai spunea compania. Despre acest lucru scria și avocatul Florin Filip, AICI.

În cele din urmă, procesul între companiile care produc Aqua Carpatica și Vodavoda a continuat la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este încă în derulare. La ultima ședință de judecată, din 12 aprilie 2022, ÎCCJ a admis recursurile ambelor părți la decizia CAB din 2021. Următorul termen de judecată este în data de 20 septembrie 2022.

Omul de afaceri Jean Valvis a declarat joi, pentru Economedia, că firmele pe care le conduce au, până acum, câștig de cauză la toate instanțele.

„Și la nivel european și la nivel românesc, la instanțele abilitate, avem câștig de cauză pe fond”, a precizat Jean Valvis pentru Economedia.

Reamintim că, marți, Jean Valvis a anunțat că cedează către gigantul american PepsiCo un pachet de 20% din acțiunile îmbuteliatorului Aqua Carpatica. Valoarea tranzacției nu a fost anunțată public. Astfel, PepsiCo va deține 20% din acțiuni la Aqua Carpatica și drepturile de distribuție în România, Polonia și alte țări, cu perspectiva altor piețe, inclusiv Statele Unite ale Americii. Jean Valvis va păstra controlul companiei precum şi funcţiile executive pe care le deţine.

AQUA Carpatica a fost fondată în 2010 de antreprenorul Jean Valvis și este acum prezentă pe 16 piețe internaționale. Carpathian Springs, compania din spatele acestui brand, a realizat anul trecut afaceri de 333 milioane lei anul trecut și un profit de aproape 47 milioane lei, cu 308 angajați.

Anterior, în 2002, Jean Valvis a vândut integral brandul de apă minerală Dorna către Coca-Cola.

Totodată, în 2008, Valvis a vândut și afacerea cu lactate LaDorna către gigantul mondial Lactalis, cu circa 70-90 milioane de euro.

PepsiCo a generat venituri nete de peste 70 de miliarde de dolari în 2021. Portofoliul de produse PepsiCo include Lay’s, Doritos, Cheetos, Gatorade, Pepsi-Cola, Mountain Dew, Quaker și SodaStream.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. cine e redactorul iliterat care a lasat sa treaca formularea “si alte țări internaționale” 🙄

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.