Arabia Saudită a fost de acord să depună 5 miliarde de dolari la banca centrală a Turciei, prin intermediul Fondului saudit pentru dezvoltare, a anunţat fondul într-un comunicat de luni, decizia fiind ”o demonstraţie a angajamentului Regatului Arabiei Saudite de a sprijini eforturile Turciei de a-şi consolida economia”, relatează CNBC, conform News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Vestea vine în timp ce Turcia se luptă cu o economie afectată de ani de inflaţie ridicată şi de o serie recentă de cutremure devastatoare, care au ucis peste 46.000 de oameni şi au lăsat milioane de oameni fără adăpost.

Inflaţia Turciei este încă de peste 55%, iar moneda sa se apropie de minimele record în raport cu dolarul, după câţiva ani de intervenţie politică a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a opus majorării ratelor dobânzilor în ciuda inflaţiei în creştere.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Preţurile globale mai ridicate ale energiei, pandemia de Covid-19 şi creşterea deficitului de cont curent şi a deficitului comercial al Turciei s-au combinat, de asemenea, pentru a pune economia turcă într-o poziţie precară, iar acum mulţi dintre cei 85 de milioane de cetăţeni care trăiesc în ţară abia îşi permit bunuri de bază.

Măsura Arabiei Saudite semnalează o îmbunătăţire suplimentară a relaţiei dintre cele două ţări – ambele fiind mari puteri în lumea musulmană – după ce legăturile au fost aproape rupte în urma uciderii de către agenţii saudiţi a jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul.

În anii de după, ţările au folosit diverse mijloace pentru a-şi boicota neoficial produsele şi zborurile sau pentru a-şi bloca mass-media.

Dar, pe parcursul anului 2022, liderii Turciei şi Arabiei Saudite au efectuat vizite diplomatice reciproce şi au promis comerţ şi investiţii, deoarece Erdogan a adoptat o schimbare completă a poziţiei salei, urmărind apropierea şi sprijinul financiar pentru economia ţării sale, aflată în dificultate.