Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT, a înregistrat un profit net de 2,21 milioane de lei (0,45 milioane de euro), fiind de 2,4 ori mai mare decât cel din T1 2022 (0,9 milioane lei), respectiv de 5 ori mai mare decât cel din T1 2021 (0,4 milioane lei) la finalul primului trimestru din 2023, potrivit unui comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Compania spune că este cel mai bun rezultat pentru un prim trimestru anual, din istoria Arctic Stream, în condițiile în care – în mod obișnuit pe piața integratorilor de soluții IT, dar și în alte segmente ale pieței IT&C – primele trei luni ale anului aduc venituri mai reduse față de finalul anului.

Compania transmite că rezultatul a fost obținut pe fondul unei creșteri consistente a veniturilor, de 2,7 ori, până la 29,43 milioane de lei (5,89 milioane de euro), față de cele 10,76 milioane de lei, înregistrate în T1 2022. Față de cele 4,16 milioane realizate în T1 2021, creșterea este de 7 ori.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Performanțele Arctic Stream s-au datorat, pe de o parte, intensificării activității comerciale (semnarea mai multor contracte începând cu a doua jumătate a anului trecut), iar pe de altă parte, consolidării echipei, atât la nivel numeric, cât și al capabilităților și certificărilor deținute de angajați. Echipa companiei a crescut, în ultimii doi ani, de la 8 persoane (T1 2021), la 27 de angajați și colaboratori (T1 2023).

„Rezultatele solide de la finele primului trimestru din 2023 confirmă eforturile depuse de Arctic Stream pe mai multe planuri: al eficacității operaționale, al performanțelor în vânzări și al îmbunătățirii expertizei tehnice. Toate acestea ne permit să preluăm mai multe proiecte și să le executăm la nivel de excelență, ceea ce ne atrage aprecierea clienților, contribuie la construirea de parteneriate solide cu aceștia și impune Arctic Stream drept un brand de referință pe piața integratorilor de soluții IT. Climatul economic nu este lipsit de provocări și riscul de recesiune în economiile dezvoltate se menține ridicat, dar cred că, în România, nu vor lipsi oportunitățile pe piața IT&C, în următorii ani. Atât entitățile din sectorul public, cât și companiile private înțeleg că, fără o infrastructură IT configurată pe baza celor mai recente tehnologii și capabilă să facă față oricăror riscuri de securitate, nimeni nu poate valorifica deplin potențialul transformării digitale,” consideră Dragoș Octavian Diaconu, fondator și director general al Arctic Stream.

În T1 2023, Arctic Stream a anunțat semnarea a două contracte semnificative, valoarea fiecăruia depășind 10% din cifra de afaceri realizată de companie în anul anterior (82 milioane de lei). Unul dintre acestea se ridică la 1,55 milioane USD, vizând furnizarea de echipamente aferente infrastructurilor de comunicații unui client din sectorul privat. Cel de-al doilea are drept obiectiv oferirea de sisteme integrate pentru rețele de comunicații și data center pentru un client din sectorul public, valoarea contractului fiind de 11,5 milioane de lei.