În mod obișnuit, indemnizația de concediu medical acționează ca o compensație pentru venitul salarial în perioadele în care o persoană nu poate lucra temporar, având scopul de a asigura un nivel minim de trai pentru beneficiar, fără a aduce venituri suplimentare pe care aceasta nu le-ar fi obținut în absența incapacității de muncă. Anul trecut, în sistemul de sănătate din România, au fost înregistrate peste 3,38 milioane de concedii medicale. Valoarea totală a indemnizațiilor pentru concedii medicale a depășit 6 miliarde de lei în 2023, conform declarațiilor oficiale, o situație ce necesită atenția deosebită a factorilor de decizie în contextul socio-economic actual. Această problemă este cu atât mai complexă cu cât, în prezent, indemnizația de concediu medical reprezintă 75% din salariul brut al angajatului pentru fiecare zi de concediu medical, o consecință a prevederilor privind transferul contribuțiilor CAS (Contribuția de Asigurări Sociale) și CASS (Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate) de la angajator la angajat începând cu anul 2018.
„Taxa pe boală” de 10% asupra indemnizațiilor de concediu medical a fost introdusă prin art. LIII, punctul 104 din OUG 115/2023. Aplicarea acestei taxe a provocat un val de critici și reacții din partea opiniei publice și a specialiștilor, determinând necesitatea unor modificări repetate ale acesteia. Cum s-a ajuns în această situație fără precedent, în care o ordonanță de guvern a fost amendată de atât de multe ori într-un interval scurt de timp?
Una dintre principalele probleme întâlnite în gestionarea concediilor medicale o reprezintă asimetria informațională. Aceasta apare atunci când una dintre părți implicate (în acest caz, bolnavul) deține mai multe informații decât cealaltă parte (statul). În cazul concediilor medicale, această discrepanță se manifestă între stat și beneficiarii acestor concedii. Statul, care acordă și gestionează indemnizațiile de concediu medical, se confruntă adesea cu o lipsă de informații cu privire la veridicitatea și necesitatea concediilor medicale solicitate. Pe de altă parte, beneficiarii indemnizațiilor de concediu medical, deținând mai multe informații, pot profita de sistem în mod nejustificat.
Concret, există cazuri documentate în care angajații, profitând de lacunele sistemului, solicită concedii medicale în mod abuziv, contribuind astfel la creșterea costurilor și la subminarea relației dintre stat și toți ceilalți bolnavii de bună credință. În teoria economică, acest fenomen este cunoscut sub numele de selecție adversă, o situație în care una dintre părțile implicate într-un schimb economic deține o cantitate semnificativă de informații, în timp ce cealaltă parte are acces limitat sau este lipsită de aceste informații. Această discrepanță în cunoștințe poate duce la o distorsiune a pieței sau a procesului decizional.
Pentru a aborda această problemă, autoritățile au implementat mecanisme care să descurajeze selecția adversă și abuzul sistemului de concedii medicale. Introducerea taxei suplimentare de 10% pentru beneficiarii care solicită concedii medicale fără o justificare medicală adecvată este un astfel de mecanism, care ar putea descuraja comportamentul speculativ și ar putea contribui la o mai bună gestionare a resurselor. Cu toate acestea, orice măsură luată trebuie să fie echilibrată și să țină cont de nevoile reale ale beneficiarilor de concedii medicale. În încercarea de a combate abuzurile sistemului, este important să nu fie pus în pericol accesul la beneficiile sociale pentru cei care au nevoie cu adevărat de indemnizația de concediu medical. Acest lucru a determinat includerea unor excepții în legislație pentru categorii vulnerabile precum mamele cu copii bolnavi, gravidele, persoanele aflate în concedii de maternitate, pacienții cu afecțiuni oncologice și îngrijitorii acestora, precum și pentru persoanele care suferă de afecțiuni grave cum ar fi HIV/SIDA, TBC sau afecțiuni cardiovasculare, pacienții cu arsuri grave sau cazurile de urgențe medico-chirurgicale în care viața pacienților este pusă în pericol. Aceste excepții au fost stabilite prin modificări succesive ale articolului LIII, punctul 104 din Ordonanța de Urgență nr. 115/2023.
În concluzie, este evident că problema concediilor medicale în România necesită o abordare complexă și echilibrată. Este imperativ ca Guvernul să se concentreze pe identificarea și implementarea soluțiilor care să asigure o distribuție echitabilă și eficientă a resurselor în sistemul de sănătate, astfel încât să poată oferi sprijinul necesar celor care au cu adevărat nevoie de el.
Tănase Stamule este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Administrarea Afacerilor (cu predare în limbi străine), din cadrul Academiei de Studii Economice. Predă cursurile managementul afacerilor și management intercultural, în limba germană. Este decan al Facultății de Administrarea Afacerilor din ASE.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.