Autostrada Unirii: Cinci ani de la Legea pentru A8, dar niciun kilometru în lucru / Guvernul aprobă miercuri 6 miliarde de euro pentru secțiunea de munte

iohannis-original_semnar_lege_autostrada_unirii_51-e1543507556344-640x400

Au trecut cinci ani de la promulgarea Legii pentru Autostrada Unirii A8, dar Ministerul Transporturilor nu a reușit să înceapă lucrările nici măcar pe un kilometru din cei peste 300 km ai drumului de mare viteză care să lege Moldova de Ardeal. De la promulgarea Legii A8, prima lege pentru o autostradă (avea termen de execuție 4 ani, total nerealist) pe la Ministerul Transporturilor au trecut 7 miniștri (Lucian Șova, Rovana Plumb, Răzvan, Cuc, Lucian Bode, Cătălin Drulă, Dan Vîlceanu și Sorin Grindeanu), iar noul termen promis pentru finalizarea A 8 este 2030.

Totuși, în 29 noiembrie 2018 „Autostrada Unirii” pleca aproape de la zero: un studiu de fezabilitate vechi și fără acord de mediu, lipsă de finanțare (s-a pierdut timp prețios numai cu experimentul parteneriatului public privat) pentru a ajunge acum la un proiect matur pentru secțiunea mai avansată Târgu Mureș – Târgu Neamț.

Între Târgu Mureș, Iași și Ungheni, CNAIR are contract de execuție semnat cu UMB pe 30 de km, lotul PNRR Leghin – Târgu Neamț, câștigător desemnat, dar contestat la CNSC pe lotul I PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (24 km) miercuri urmează să aprobe investiția de 6 miliarde de euro pentru secțiunea de munte Miercurea Nirajului – Leghin (6 miliarde de euro), iar anul viitor ar urma să fie predată documentația tehnică pentru secțiunea Târgu Neamț – Iași – Ungheni (contract de proiectare la cheie semnat cu Consitrans în 2021). Pentru lotul UMB, etapa de proiectare are o durată de 6 luni, deci primul șantier pe A8 ar trebui să fie deschis în vara anului viitor. În funcție de decizia CNSC, de tipul contractului, asumare constructorului etc. sunt șanse ca la sfârșitul anului viitor să înceapă lucările și pe lotul câștigat de Nurol, deci aproape 60 de kilometri din cei 311 km.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Secțiunea de munte / Licitații lansate până la sfârșitul anului? 

În iunie 2023, la audierile din Parlament pentru Guvernul Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a promis lansarea licitațiilor de execuție până la sfârșitul anului pe toate cele 6 loturi ale secțiunii de munte. Secțiunea de munte Miercurea Nirajului (jud. Mureș) – Leghin (jud. Neamț) are o lungime de 159 kilometri, un cost estimat de 32 miliarde lei (peste 6 miliarde de euro), iar termenul de execuție este de 54 de luni. Rămâne de văzut care va fi valoarea de licitație din SEAP și a ofertelor depuse având în vedere că prin Programul Transport Comisia Europeană finanțează proiectul la o valoare de 40 % din costul total, iar restul de la Bugetul de Stat.

Au trecut 16 ani de la prima discuție despre A8

Au trecut 16 ani de la prima discuție oficială despre Autostrada Unirii și peste 10 ani pentru ca autoritățile să emită Acordul de Mediu, aviz obligatoriu pentru orice proiect de infrastructură, a explicat Cătălin Urtoi, directorul general interimar al CNIR, Compania de Investiții Rutiere care își propune să preia proiectele A3 Ploiești – Brașov și A8 Unirii.

„Guvernul României va aproba prin Hotărâre de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru secțiunea montană de pe Autostrada Unirii A8, respectiv Miercurea Nirajului – Leghin (159 km). Prin această decizie istorică, se va putea trece la inițierea procedurilor pentru licitația de Proiectare + Execuție! Pentru a înțelege importanța zilei de mâine vă reamintesc că:

– în 2011 nu a fost posibilă emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru autostrada Tg.Mureș – Tg.Neamț – Iași, deoarece nu aveam un Acord de Mediu!

– au trecut 16 ani de la prima discuție oficială în legătură cu proiectul A8 (3 Mai 2007)!

– în Decembrie 2021, când ministrul Sorin Grindeanu a preluat Ministerul Transporturilor, Acordul de Mediu pentru cele două capete finanțate prin PNRR și secțiunea montană era un mare ZERO barat!

– au trecut cinci ani de zile de la semnarea legii 291/2018 – Legea Autostrăzii Unirii A8 !”, spunea Cătălin Urtoi, director general interimar CNIR

Secțiunea întârziată Târgu Neamț – Iași – Ungheni 

Asociația Moldova vrea Autostradă reclamă întârzierea documentației tehnice pentru secțiunea Târgu Neamț-Iași-Ungheni și suspendarea licitației pentru Podul peste Prut de la Ungheni.

„Nici până la aceasta oră, contractul de proiectare al tronsonului Motca – Iași – Ungheni nu este finalizat, proiectantul Consitrans acumulând întârzieri peste întârzieri și manifestând o lentoare necaracteristică și suspectă, dacă este să comparăm cu alte proiecte în alte regiuni ale țării. În ciuda asigurărilor date de reprezentanții firmei, încă nu avem Acordul de Mediu pentru acest tronson și implicit, nici Studiul de Fezabilitate finalizat. Fără acestea, celelalte obligații contractuale (PAC, PT) nu pot merge mai departe, iar întârzierea acumulată până acum este de 19 luni (peste un an şi jumătate)!!!

– nici până la aceasta oră nu cunoaștem motivele suspendării licitației de desemnare a executantului podului de la Ungheni (formularea „Răspunsului Consolidat la solicitările de clarificare adresate de către operatorii economici interesaţi de participarea la prezenta procedură” este ambiguă), nici termenul de reluare a procedurii, întârzierea în acest demers aducând o nouă întârziere de 3 luni;

– nici până la aceasta oră nu cunoaștem motivele modului neprofesionist (multiple revizuiri la SPF) în care este întârziat si gestionat proiectul VO Iasi Est (proiectant SC Proiect Construct Regiunea Transilvania), pentru care asociația noastră a trimis propuneri concrete de optimizare a traseului și corelare optimizată cu celelalte investiții publice pentru infrastructură din zona de Est a Iașului. Întârzierile acumulate în etapa embrionară a Studiului de Prefezabilitate sunt de aproximativ 12 luni.

– nici până la aceasta oră nu avem semnat actul adițional cu privire la drumul de legătură al A8 cu Aeroportul și Spitalul Regional de Urgență Iași și nu este comunicat rezultatul consultarii publice realizate de către CNAIR, întârzierea fiind de minim 2 luni”, afirma Moldova vrea Autostradă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.