Autostrada Unirii (A8): CNAIR a semnat contractul cu UMB pentru lotul Pipirig – Leghin / Grindeanu: Din cei 300 de kilometri cât are A8, aproape 40% sunt acoperiţi de contracte

Autostrada Unirii A8 Pipirig - Leghin Sursa Foto CNAIR

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, marţi, că a fost semnat al cincilea contract care vizează realizarea unui lot de pe Autostrada 8. El a explicat că, din cei 300 de kilometri ai A8, aproape 40% sunt acoperiţi de contracte.

Sorin Grindeanu a fost prezent, marţi, la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului de autostradă Pipirig – Vânători Neamţ de pe A8. Compania de Drumuri (CNAIR) a semnat marți cu constructorul român UMB și partenerul bosniac Euro Asfalt contractul pentru lotul Pipirig – Leghin (20 km). Astfel, UMB va avea două loturi legate pe A8, Pipirig – Leghin și Leghin – Târgu Neamț (30 km), iar pe lotul finanțat din PNRR, Leghin – Târgu Neamț a intrat în șantier din 3 februarie 2025.

“Suntem la al cincilea contract de pe A8. Un A8 care încet, încet prinde contur. Cei aproximativ 300 de kilometri cât are A8, astăzi, mai mult de o treime, spre 40% sunt acoperiţi de contracte. Săptămâna trecută, s-au lansat în licitaţie şi cele trei loturi de la Ungheni la Iaşi, cele trei loturi care fac legătura cu Republica Moldova. Ele sunt gestionate de către CNIR (Compania Naţională de Investiţii rutiere n.r). Importante. Mai ales lotul care se află în adiacenţa Iaşului, fiindcă, aşa cum ştim, pe la Podu Iloaiei pe toate legăturile de acolo, de la Iaşi, trebuie să găsim o soluţie ca să decongestionăm traficul.”, a spus Sorin Grindeanu.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

El a precizat că în curând vor fi semnate toate contractele de pe A8.

”Având în vedere că avem un constructor care şi-a făcut, aşa, o emblemă din a respecta termenele şi a respecta toate angajamentele, eu sunt optimist că A8, care e importantă, va avea într-un final toate contractele semnate în perioada imediat următoare, unul dintre ele chiar se află în fază de semnare. Probabil când vor fi clarificate şi ultimele aspecte va fi semnat şi acesta. Deci am ajunge la al şaselea”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a precizat că lotul de 20 de km va avea 7 tuneluri, din care cel mai lung va avea aproximativ 500 de metri. Acestea însumează 1,5 km.

Durata contractului este de 4 ani (12 luni proiectare și 36 luni execuție).Traseul autostrăzii aferent acestei secțiuni se desfășoară pe raza județelor Mureș, Harghita și Neamț, iar unitățile administrativ-teritoriale tranzitate sunt: Miercurea Nirajului, Măgherani, Chibed, Sovata, Sărățeni, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulghes, Grințieș, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț.

Compania de Investiții Rutiere (CNIR) a primit nouă oferte la licitația pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pe lotul montan 2C Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) (19 km), pe traseul secțiunii Târgu Mureș – Târgu Neamț a Autostrăzii Unirii A8. Contractul are o valoare de până la 66 milioane de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Odată cu semnarea acestui lot, vom avea 4 din cele 13 loturi ale Autostrăzii A8 în execuție, adică aproximativ 111,6 km din 301,6 km total (37%), arată asociația de infrastructură Hai Că Se Poate.

Cele 4 loturi aflate în proiectare și execuție sunt:
➡️ Târgu Mureș → Miercurea Nirajului (24,4 km)
➡️ Ditrău → Grințieș (37,9 km)
➡️ Pipirig → Vânători-Neamț (19,3 km)
➡️ Vânători-Neamț → Moțca (30 km)

Constructorul băcăuan UMB este singurul care a depus ofertă la licitația pentru proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău – Grințieș de pe secțiunea Târgu Mureș – Târgu Neamț a Autostrăzii Unirii A8. UMB a depus singura ofertă și pentru proiectarea și execuția lotului 1C Sărățeni – Joseni.

Secțiunea de munte Sărățeni – Pipirig de pe Autostrada Unirii  A8 are o lungime de 116 kilometri și include patru loturi în județele Mureș, Harghita și Neamț. Valoarea totală estimată a celor patru loturi este de circa 4 miliarde de euro. Celelalte două loturi de munte, „capetele”, sunt administrate de Compania de Drumuri (CNAIR) și au deja depuse oferte. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025.

Cele patru loturi sunt:
1. Lotul 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km)
2. Lotul 1D Joseni – Ditrău (14,4 km)
3.Lotul 2A Dirău – Grințieș (37,9 km)
4.Lotul 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km)

Pe traseul celor patru loturi din județele Mureș, Harghita și Neamț sunt prevăzute 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte. Termenele de realizare sunt de 54 luni (14 luni proiectare și 40 luni execuție) pentru loturile 1C, 2A și 2B, iar pentru Lotul 1D de 34 de luni (10 luni proiectare și 24 execuție).

În prezent legătura, arată CNAIR, dintre Moldova şi Transilvania se desfăşoară pe traseele DN 15B – DN 15 şi DN 15 – DN 12C – DN 13B care fac faţă cu greu fluxului sporit de trafic.

În acest context, Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni devine o alternativă atractivă pentru traficul internaţional de tranzit care se va desfăşura între Coridoarele de Transport Pan-european nr. IV şi IX.

traseu-targumures-ungheni
Sursa foto: cnadnr.ro

Care este stadiul construcției de autostrăzi în România la finalul lunii aprilie 2025

harta-autostrazilor-romania-aprilie 2025
Sursa foto: 130km.ro

Comentarii

  1. Minunate realizari Grindă!
    40%😪
    Suntem in 2026 si pe sectorul de la Nod A7 cu A8 pana la Ungheni nu aveti lucrari scoase la licitatie.
    Cand scoateti la licitatie?
    Cand desemnati castigatorul?
    Cand emiteti autorizația de construire?
    Dar ordinul de incepere a lucrarilor?😫
    Camd se va fi terminat Podul de peste Prut?
    Stiu asta papagalii aia de la CNIR?😡

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.