Preţurile ridicate la gaze şi inflaţia persistentă, care erodează salariile reale, vor limita în 2023 creşterea în Europa emergentă, Asia Centrală şi Africa de Nord, potrivit raportului “Regional Economic Prospects”, publicat joi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), citat de Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Instituţia financiară internaţională estimează că economiile din regiunea sa de activitate ar urma să înregistreze un avans de 2,1% în acest an, după ce prognoza din septembrie indica o expansiune de 3% în 2023, în contextul în care inflaţia s-a situat în medie la 16,5% în decembrie, după un nivel de vârf de 17,5% în noiembrie, deşi “dezinflaţia va fi probabil mult mai graduală decât se aşteaptă pieţele în prezent”.

“De asemenea, încă există incertitudini asociate cu războiul din Ucraina, în special pentru ţările aflate în proximitate geografică”, a declarat pentru Reuters economistul şef al BERD, Beata Javorcik.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Oficialul a adăugat: Creşterea în regiune va pierde din avânt din cauza performanţei mai slabe a Germaniei – cea mai mare economie din Europa – care va avea ca rezultat “o cerere mai scăzută pentru exporturi”.

Aproximativ 80% se confruntă cu deficite atât pe partea bugetară, cât şi a comerţului extern. În unele cazuri – Turcia, Iordania şi România – acele deficite depăşesc 5% din PIB, se arată în raportul BERD.

În cazul Rusiei, preţurile ridicate la energie au ajutat la o uşoară atenuare a impactului sancţiunilor, după invadarea Ucrainei. După un declin al economiei de 3,5% în 2022, PIB-ul Rusiei ar urma să se contracteze cu 3% anul acesta, în urma scăderii preţului petrolului, al continuării impactului sancţiunilor şi al presiunilor fiscale.

BERD estimează că economia Ucrainei va creşte cu 1% în 2023, după un declin de 30% în 2022.

“Dacă nu va exista o schimbare strategică semnificativă, PIB-ul Ucrainei va înregistra o creştere apropiată de zero în 2024”, se arată în raport.