Fondul de investiții Booster Capital, înființat recent, care a primit și finanțare din PNRR, cumpără un pachet semnificativ de acțiuni în Bisbags, companie românească producătoare de pungi de hârtie și ambalaje. Tranzacția urmează să fie finalizată în aprilie 2025. Fondurile vor fi folosite pentru dezvoltarea unei fabrici moderne, lansarea de produse noi și extinderea în piețele europene. Compania vrea să își tripleze cifra de afaceri până în 2030.
Planurile Bisbags după investiție
Bisbags are un program de investiții de 10 milioane de euro pentru modernizarea unității sale de producție și extinderea portofoliului de produse, anunță compania pe rețeaua socială Linkedin.
„Avem în derulare un program de investiții de 10 milioane de euro pentru a dezvolta una dintre cele mai moderne facilități de producție din România și din regiune. În același timp, rămânem dedicați lansării de produse inovatoare și ecologice pentru clienții noștri și extinderii în noi segmente de piață, fie organic, fie prin achiziția altor producători.
De asemenea, ne consolidăm prezența în piețele-cheie de export din Europa, unde cererea pentru produsele noastre continuă să crească”, a declarat Iulia Sullivan, fondatoarea și directoarea generală a Bisbags.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
În 2024, Bisbags a avut o cifră de afaceri de 6,2 milioane de euro și vrea să o tripleze până în 2030. Fabrica sa din Petriș, județul Bistrița-Năsăud, procesează 10.000 de tone de hârtie anual și are aproximativ 100 de angajați.
Booster Capital și strategia sa de investiții
Booster Capital este un fond de private equity cu un capital-țintă de 100 de milioane de euro. Fondul este finanțat parțial prin programul NextGenerationEU, cu sprijinul Guvernului României.
„Echipa Booster Capital are o experiență solidă în dezvoltarea afacerilor alături de antreprenori, iar noi am găsit în ei partenerii ideali pentru planurile noastre de creștere”, a spus Sullivan.
Booster Capital este un fond regional de private equity cu un capital-țintă de 100 de milioane de euro, lansat în 2024. Cel mai mare angajament financiar al fondului – 30 de milioane de euro – provine din Uniunea Europeană, prin programul NextGenerationEU, cu sprijinul financiar al Guvernului României, sub umbrela Fondului Român de Capital de Creștere, administrat de Fondul European de Investiții (EIF).
Fondul investește între 5 și 15 milioane de euro per tranzacție și vizează domenii precum IT, retail online, servicii B2B și producție.