BREAKING ASF declară oficial insolvența City Insurance și îi retrage autorizația. Compania se îndreaptă spre faliment / Ce înseamnă asta pentru șoferi

asigurare auto rca Sursa foto: assets.publishing.service.gov.uk

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât vineri să constate starea de insolvență a liderului pieței RCA, City Insurance, și să îi retragă autorizația de funcționare. Compania se îndreaptă așadar spre faliment.

ASF a constatat că City Insurance nu a făcut dovada că deține fonduri pentru a acoperi cerințele esențiale ale legii, iar societatea se află în incapacitate de plată. Astfel, Autoritatea a decis vineri retragerea autorizației de funcționare a societății și constatarea stării de insolvență. ASF urmează astfel să ceară deschiderea procedurii falimentului împotriva societății.

Reamintim că City Insurance are în portofoliu circa 3 milioane de asigurați auto, respectiv 45% din piața RCA din România, fiind liderul pieței.

Ce trebuie să facă clienții?

Valentin Ionescu, directorul Direcției Generale Asigurări din ASF, a explicat la Digi 24 ce trebuie să facă clienții City în acest moment.

„Din acest moment autoritatea va face cererea de faliment. Până la propunțarea instanței, Fondul de Garantare a Asiguraților se va pregăti și, după declarare, va începe să plătească daune și să despăgubească orice client al acestei companii. Până atunci, se va face un dosar de daună ca înainte, se procesează și își așteaptă rândul la plată. Polițele sunt în continuare valabile. De asemenea, clienții au opțiunea să denunțe aceste polițe, să primească restul de bani și să își facă poliță la altă companie de asigurări. Din acest moment, companiei i s-a ridicat asigurarea, nu mai are voie să vândă asigurări”, a spus Ionescu.

În acest moment, șoferii care sunt accidentați de alți șoferi cu asigurare de la City Insurance nu își pot primi, așadar, daunele, ci trebuie să aștepte până când instanța pronunță definitiv falimentul. Acest proces poate dura și câteva luni de zile.

Premierul Florin Cîțu spunea recent că își dorește ca FGA să înceapă plățile imediat după ce ASF retrage autorizația de funcționare a firmei. Cu toată acestea, modificarea nu a fost adoptată încă.

Fondul de Garantare a Asiguraților avea, la data de 8 septembrie 2021, un sold disponibil în valoare de 620.624.820 lei, situația fiind una dinamică, potrivit unui răspuns al instituției la solicitarea Economedia. Acest sold va fi folosit pentru plata daunelor clienților City Insurance.

Comunicatul integral al ASF:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din România aduce la cunoștință că, dat fiind faptul că nu a fost făcută dovada documentată a modului în care Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. va deține permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate (SCR) și cerința de capital minim (MCR), precum și lipsa fondurilor proprii de bază eligibile să acopere pragul absolut al MCR, valoarea SCR calculată și valoarea MCR calculată, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. d) și lit. e), art. 67 alin. (1) lit. a), art. 72 alin. (1)  și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, dată fiind și inexistența vărsământului la capitalul social, în urma analizării modului de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia A.S.F. nr. 714/2021, respectiv Decizia A.S.F. nr. 724/2021, a rezultat că Planul de finanțare pe termen scurt și Planul de redresare sunt în mod evident neadecvate și nu asigură restabilirea situației financiare a societății și, pe de o parte, solvabilitatea societății este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată.

            În consecință, pentru protejarea asiguraților, Consiliul A.S.F. a decis:

– retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvență a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare și promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății, conform dispozițiilor art. 249 din legea referită.

Reamintim că, în baza Deciziei nr. 714/03.06.2021, s-au stabilit în sarcina Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. următoarele obligații:

  • transmiterea spre aprobare către A.S.F. a unui Plan de finanțare pe termen scurt, în termen de o lună de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, în vederea restabilirii nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă MCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât, în termen de 3 luni, MCR să fie din nou respectată;
  • transmiterea unui Plan de redresare refăcut, în termen de 2 luni de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă cerința de capital de solvabilitate pentru modificarea profilului de risc, astfel încât nivelul SCR să fie restabilit în termenul legal, de la data constatării nerespectării SCR prin Decizia A.S.F. nr. 325/10.03.2021. Prin Decizia nr. 724/04.06.2021, A.S.F. a desemnat Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.) ca administrator temporar în vederea înlocuirii conducerii Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în scopul restabilirii situației financiare a asigurătorului și pentru asigurarea unei conduceri sănătoase și prudente a activității asigurătorului, în conformitate cu art. 30 alin (2) coroborat cu art. 33 raportat la art. 2 pct. 3 din Legea 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor. Termenul ce decurge din Decizia A.S.F. nr. 714/03.06.2021 pentru restabilirea MCR a fost data de 04.09.2021 (respectiv prima zi lucrătoare 06.09.2021).

Totodată, cu începere de la data de 05.04.2021,  Autoritatea de Supraveghere Financiară a sesizat Ministerul Public, dar și alte autorități ale statului cu privire la faptele constatate la S.A.R. City Insurance S.A.

Pentru o completă documentare cu privire la rezultatele procesului de supraveghere și control, punem la dispoziție mai jos o sinteză a sancțiunilor impuse de Autoritate la S.A.R. City Insurance S.A.

 

SINTEZA SANCȚIUNILOR IMPUSE DE A.S.F. LA CITY INSURANCE

În perioada 2014-2021, Autoritatea de Supraveghere Financiară a impus S.A.R. City Insurance S.A. următoarele sancțiuni:

Decizia 762/14.06.2021 410.900 lei amendă în baza Legii 132/2017;
Decizia 714/03.06.2021 2.930.766 lei amendă și stabilirea unor măsuri (plan de finanțare MCR şi plan de redresare SCR);
Decizia 716/03.06.2021 1.000.000 lei amendă și retragerea aprobării domnului Renato Szilagyi, președinte al directoratului;
Decizia 717/03.06.2021 1.000.000 lei amendă și retragerea aprobării domnului Buzerea Barbu Mircea, vicepreședinte al directoratului;
Decizia 718/03.06.2021 1.000.000 lei amendă și retragerea aprobării domnului Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al directoratului;
Decizia 723/03.06.2021 1.000.000 lei amendă și retragerea aprobării domnului Browne Woodthorpe Robert, președinte al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 719/03.06.2021 1.000.000 lei amendă și retragerea aprobării domnului Rossler Max Walter, vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 722/03.06.2021 1.000.000 lei amendă și retragerea aprobării domnului Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 721/03.06.2021 1.000.000 lei amendă și retragerea aprobării doamnei Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 720/03.06.2021 1.000.000 lei amendă și retragerea aprobării d-lui Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizie 325/10.03.2021 2.600.000 lei amendă și plan de redresare (SCR);
Decizia 83/25.01.2021 530.000 lei amendă d-lui Renato Szilagyi, președinte directorat;
Decizia 84/25.01.2021    500.000 lei amendă d-lui Buzera Barbu Mircea, vicepreședinte al directoratului;
Decizia 85/25.01.2021 500.000 lei amendă d-lui Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al directoratului;
Decizia 86/25.01.2021 450.000 lei amendă d-lui Browne Woodthorpe Robert, președinte al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 87/25.01.2021 450.000 lei amendă d-lui Rossler Max Walter, vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 88/25.01.2021 450.000 lei amendă d-lui Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 89/25.01.2021 450.000 lei amendă d-nei Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 90/25.01.2021    450.000 lei amendă d-lui Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere,
Decizia 3/13.01.2021    500.000 lei amendă aplicată societății în baza Legii nr.132/2017;
Decizia 458/06.04.2020 100.000 lei amendă aplicată societății;
Decizia 1040/13.08.2019                          – avertisment scris aplicat societății;
Decizia 1180/26.09.2019 50.000 lei amendă aplicată societății,
Decizia 123/25.01.2018 avertisment scris aplicat societății;
Decizia 494/10.04.2017 30.000 lei amendă d-lui Cristian Pascale, membru CA;
Decizia 492/10.04.2017 30.000 lei amendă d-lui Dan Odobescu și retragere aprobare membru, președinte CA;
Decizia 493/10.04.2017 20.000 lei amendă d-lui Dan Odobescu și retragere aprobare director general;
Decizia 2315/21.12.2016 10.000 lei amendă d-lui Dan Odobescu, director general;
Decizia 2314/21.12.2016 30.000 lei amendă și stabilire măsuri în sarcina societății;
Decizie 912/19.04.2016 40.000 lei amendă d-lui Papanikolaou Epameinondas,

director adjunct;

Decizie 911/19.04.2016 10.000 lei amendă aplicată d-lui Claudiu Mândrilă, director de daune;
Decizie 910/19.04.2016 50.000 lei amendă aplicată d-lui Dan Odobescu, director general;
Decizie 902/18.04.2016 100.000 lei amendă aplicată societății și plan de măsuri;
Decizia 2307/29.12.2014 20.000 lei amendă aplicată d-lui Mușat Nicolae, director general;
Decizie 2309/29.12.2014 20.000 lei amendă aplicată d-nei Măzăreanu Ioana, director adjunct;
Decizia 198/23.05.2014 avertisment scris aplicat d-lui Mușat Nicolae, director general;
Decizia 199/23.05.2014 5.000 lei amendă aplicată d-lui Claudiu Mândrilă, director daune;
Decizia 158/30.04.2014 avertisment scris aplicat d-lui Claudiu Mândrilă, director daune.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a impus S.A.R. City Insurance S.A. și următoarele măsuri:

Decizia 455/06.04.2020 măsuri de remediere pentru deficiențe constatate în baza Legii 237/2015;
Decizia 457/06.04.2020 16.500.000 euro majorare de capital de solvabilitate aplicată societății.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dupa parerea mea conducerea ASF trebuie demisa urgent daca sta in nesimtire.
    P.M. trebuie sa-i execute!
    Nesimtitii astia pe bani multi au tainuit falimentul.
    Nu cred xa s-a autosesizat vreun Parchet!
    Aici sunt multe infractiuni economice si statul roman e bun de plata.
    Mai multi politicieni si-au pus niste nemernici sa supravegheze piata.
    Trebuie desfiintat acest ASF sinecura de partid.
    Sa te vad Catule daa ai sange in instalatie!
    Ca acolo sunt si liberalii tai!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.