Compania Aumovio (fost Continental Automotive) vrea să facă noi concedieri în România, care s-ar putea apropia de 1.000 de persoane, scrie consultantul Doru Șupeală (Hacking Work).
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Aumovio s-a desprins anul acesta din gigantul european Continental Romania, iar compania a devenit independentă an și s-a listat pe bursă în septembrie.
Conform consultantului, doar de la Timișoara vor fi disponibilizați 300 de angajați, din care 236 fac parte din Departamentul R&D, specialiști în inginerie digitală și electronică. Numărul de concedieri de la Brașov, Sibiu și Iași, celelalte mari baze pe care le are firma în România, este necunoscut încă.
Aumovio va concedia angajații care au contracte de muncă pe perioadă determinată, urmați de cei care lucrează ca și contractori (angajați la propriul SRL sau PFA), dar și persoane care se vor oferi să plece voluntar, ulterior managerii urmând a decide care sunt ceilalți angajați care vor părăsi firma.
În privința salariilor compensatorii, firma a comunicat că, în conformitate cu contractul colectiv de muncă, angajații concediați vor primi salarii compensatorii, numărul acestora (minim 1 și maxim 6) fiind proporțional cu vechimea lor în firmă. Suplimentar, vor fi acordate 1 sau 2 salarii angajaților cu vârsta peste 50, respectiv peste 55 de ani și celor care se află în categorii vulnerabile, conform CCM, mai scrie Doru Șupeală.
Reuters mai scria în noiembrie că producătorul german de componente auto şi anvelope Continental AG analizează eliminarea a până la 1.500 de locuri de muncă suplimentare la divizia sa de produse de cauciuc şi materiale plastice ContiTech.
Amintim că Continental a făcut deja concedieri în România în acest an. În iunie, reprezentanții Continental au confirmat pentru Economedia planurile de disponibilizare, precizând că aceste măsuri vor afecta aproximativ 640 de locuri de muncă din locațiile sectorului de activitate Automotive din România. De asemenea „aceste măsuri de optimizare” au afectat aproximativ 230 de locuri de muncă din cadrul fabricii ContiTech Original Equipment Solutions (OESL) din Timișoara. Detalii AICI.
În februarie, România a scăpat de concedierile anunțate de gigantul german din sectorul auto Continental, au transmis atunci reprezentanții companii pentru Economedia. Atunci, compania afirma că vrea să taie încă 3.000 de locuri de muncă în diviziile sale de cercetare și dezvoltare până la sfârșitul anului 2026.

Fostul Continental Automotive s-a transformat în Aumovio FOTO Ștefan Both