Update 2: Din taxa pe boală introdusă de ministrul PNL al Finanțelor la finalul anului trecut, Guvernul a strâns în ianuarie 2024 peste 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă transmis de USR.Din această sumă, 500.000 de euro au fost luați de la pacienții care au cancer.
„Fiecare zi în care Parlamentul ezită să corecteze aberația concepută de PNL este o zi în care bolnavii pierd bani. Primul pas corect a fost făcut astăzi, sub presiunea USR și a societății civile, în Senat, dar este necesară urgentarea procedurii parlamentare. Senatorii din comisiile pentru Muncă și Buget-Finanțe au adoptat un amendament prin care au eliminat „taxa pe boală” din actul normativ”, transmite comunicatul de presă.
„Amânarea cu o săptămână a dezbaterilor pe această chestiune, așa cum au vrut PSD și PNL, a făcut ca 5.000 de mame să aibă venituri mai mici. Doar de la mame cu copii mici, de la bolnavi de cancer, de la persoane care se recuperează după accidente de muncă, statul a luat nu mai puțin de 2 milioane de euro. Restul, până la 10 milioane de euro, s-a luat de la pacienții cu alte tipuri de afecțiuni. Nu poți să pedepsești tu, stat, zeci de mii de oameni suferinzi că nu ești în stare să controlezi fraudarea banului public și abuzarea sistemului. În primul trimestru din 2023, autoritățile au efectuat doar 36 de controale, la peste 2 milioane de concedii medicale și a recuperat o sumă infimă de bani”, a spus Oana Țoiu.
Update 1: Senatul a votat eliminarea eliminarea impozitului de 10% pentru concediile medicale.
Amendamentele de eliminare a taxării acestor concedii au reunit propuneri din partea senatorilor PNL, PSD, USR și a fost însușit de Comisiile de muncă și de buget-finanțe ale Senatului.
Știrea inițială: Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc anunţă că amendamentul pe care l-a propus alături de colegii din PNL privind eliminarea impozitului de 10% pentru concediile medicale a fost votat în unanimitate de comisiile reunite de Muncă şi Buget – Finanţe din Senat, potrivit unui mesaj transmis de aceasta pe pagina sa de Facebook.
Impozitul ar fi fost eliminat complet, nu doar pentru pacienții cu boli grave și femeile însărcinate. Inițial, Guvernul voia eliminarea impozitului doar pentru pacienţii oncologici şi mamele gravide.
„Puţină alinare şi dreptate. Amendamentul pe care l-am propus alături de colegii din PNL privind eliminarea impozitului de 10% pentru concediile medicale a fost votat în unanimitate de comisiile reunite de Muncă şi Buget – Finanţe din Senat”, scrie Nicoleta Pauliuc pe Facebook.
Proiectul de lege urmează să intre luni în dezbatere și în plenul Senatului.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat joi că decizia privind eliminarea contribuţiei de 10% pusă pe concediile medicale de la 1 ianuarie este posibil să se ia în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta. Mihai Constantin a spus, după şedinţa de Guvern, despre un calendar pentru eliminarea acelei contribuţii de 10% pusă pe concediile medicale de la 1 ianuarie, că “acest calendar este cât de repede se poate”. “Este posibil să se întâmple chiar în viitoarea şedinţă de guvern, responsabil fiind Ministerul Finanţelor pentru această speţă. Decizia este luată, a fost comunicată în spaţiul public este şi oportună după cum s-a precizat deja şi dacă nu mă înşel următoarea şedinţă de guvern va avea loc vinerea viitoare şi este foarte probabil să avem decizia până atunci”, a anunţat Constantin. Întrebat dacă în primă fază vor fi scutiţi doar pacienţii oncologici şi mamele gravide, purtătorul de cuvânt al Guvernul a precizat că “se foloseşte deja termenul de boli cronice grave, care nu lasă alternativa unui concediu medical absolut justificat”.
Context
La finalul anului trecut, Guvernul a decis să impună cu 10%, însemnând contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), indemnizațiile de concedii medicale, ceea ce înseamnă că salariații vor primi indemnizații mai mici începând cu cele aferente lui ianuarie 2024.
„Concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asiguraţii, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt:
a) concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;
b) concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate;
d) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;
d1) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice;
e) concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal care se acordă persoanelor asigurate în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede OUG nr. 158/2005.
Potrivit OUG 115, rămân scutite de CASS indemnizațiile acordate persoanelor care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale.