Măsurile propuse de Guvernul Ciucă în programul de guvernare: Certificat verde permanent în cât mai multe activități / Noi măsuri pentru criza energetică / Eliminarea stimulentelor fiscale

Florin Citu si Nicolae Ciuca Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Guvernul Ciucă (PNL-UDMR) își propune, în programul de guvernare făcut public sâmbătă, să îmbine măsurile pe termen scurt pentru depăşirea crizei sanitare şi a celei energetice, cu măsurile pe termen mediu de dezvoltare economică şi socială.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus sâmbătă la Camera Deputaților și Senat programul de guvernare și lista cabinetului. El a declarat la Parlament că, deși nu poate ignora matematica parlamentară, este „încrezător că putem să continuăm ce s-a realizat”.

„Doresc să menționez că la nivelul fiecărui capitol din programul de guvernare sunt prinse măsurile de reformă și de asemenea am extras esența din PNRR pentru a constitui anexele care dau reperele temporare ale activității fiecărui minister ca să avem un grafic de timp pentru tot ceea ce avem de realizat. Sunt măsuri care vor fi implementate la nivelul cabinetului și care trebuie foarte bine acordate cu Legislativul ca să beneficiem de 100% din finanțarea PNRR. Doresc să menționez că structura programului de guvernare este modificată exact pe aceste priorități. Primul capitol este cel al Sănătății, al doilea legat de Energie și ulterior celelalte ministere. Sunt foarte încrezător că prin acest program de guvernare putem să continuăm ceea ce s-a realizat. Programul de guvernare nu este unul nou, am analizat tot ceea ce s-a realizat din vechiul program și am asigurat această parte de continuitate și coerență cu PNRR”, a spus Ciucă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Guvernul Ciucă își propune, în programul de guvernare făcut public sâmbătă, să îmbine măsurile pe termen scurt pentru depăşirea crizei sanitare şi a celei energetice, cu măsurile pe termen mediu de dezvoltare economică şi socială.

Guvernul Ciucă promite folosirea pe scară largă a certificatului digital Covid în cât mai multe activități sociale și profesionale (permanent).

Coaliția PNL-UDMR afirmă că nu va majora sau introduce noi impozite și taxe. Dar va elimina distorsiunile și lacunele ce permit minimizarea poverii fiscale.

Guvernul Ciucă preia așadar angajamentul din PNRR privind intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului Fiscal (Legea nr.227/2015) de reducere şi/sau eliminare a altor stimulente fiscale, cu scopul de a simplifica sistemul de impozitare pentru a fi mai eficient, transparent, echitabil până în 2024.

Alte angajamente preluate din PNRR și introduse în programul de guvernare al PNL-UDMR sunt intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului Fiscal prin care se reduc gradual stimulentele fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcțiilor și intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului Fiscal prin care se reduce gradual aria de aplicabilitate a regimului special de taxare pentru microîntreprinderi.

Alte măsuri din programul de guvernare:

Identificarea și implementarea de noi măsuri complementare celor deja existente, precum plafonarea, compensarea și amânarea la plată, astfel încât românii să nu plătească pentru energie un preț mai mare decât cel practicat în decembrie 2020, pentru a reduce riscul de sărăcie energetică în rândul populației – buget estimat 1,5 miliarde lei.

Implementarea de soluții pentru sprijinirea mediului economic în contextul crizei energetice de la nivel mondial – buget estimat miliarde lei.

Promovarea de investiții în domeniul energetic, în special în domeniul energiilor curate, vizând finalizarea reactoarelor 3 și 4 Cernavodă, retehnologizarea unității 1 și introducerea unor tehnologii nucleare avansate în contextul parteneriatului interguvernamental România – Statele Unite ale Americii, care să includă dezvoltarea de noi capacități nuclearo-energetice, ce implică reactoare modulare mici, cu tehnologie de tip SMR.

Demararea proiectului strategic de exploatare a gazelor din Marea Neagră pentru creșterea securității energetice, reducerea dependenței de gaze de import și asigurarea tranziției către energie curată.

Finanţarea extinderii rețelelor de distribuție a gazelor naturale prin programul Anghel Saligny.

Corectarea într-un ritm adecvat a dezechilibrelor economice interne şi externe la nivele sustenabile.

Creşterea colectării veniturilor bugetare.

Reforma sistemului de pensii prin:

  • Digitalizarea/ evaluarea dosarelor de pensii;
  • Elaborarea unei noi legislații, care să aducă echitate, sustenabilitate și reducere a discrepanțelor între cuantumurile pensiilor celor care au desfășurat activități similare și au avut contribuții similare la sistemul de pensii;

Reforma salarizării în sectorul public prin eliminarea inechităților, stimularea performanței și reașezarea sistemului de sporuri.

Reorganizarea trezoreriei: partea de operațiuni să se transfere către mediul privat, partea de datorie publică și de statistică să devină departament al Ministerul Finanţelor;/Reorganizarea trezoreriei: operațiunile vor fi reorganizate în parteneriat cu mediul privat, iar atribuțiile ce țin de datoria publică și de statistică vor fi preluate de către Ministerul Finanțelor prin intermediul unui departament dedicat;

În ce privește aderarea la zona euro, Guvernul Ciucă nu-și asumă un termen, precizând doar că obiectivul principal al României îl reprezintă creșterea convergenței reale cu economiile europene prin atingerea unui PIB pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard de 85% din media UE 27, la orizontul anului 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: