Bulgaria irită Grecia cu noua taxă. Atena va fi obligată să ”subvenționeze” energia electrică a bulgarilor cu suma de 360 de milioane de euro

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania, bulgaria Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Analiză a publicației elene KATHIMERINI, citată de Rador Radio România:

Bulgaria a găsit o modalitate ciudată de a-și crește veniturile publice și de a-și sprijini consumatorii interni de gaze naturale și energie electrică. Pe neașteptate, printr-o reglementare legislativă aprobată vinerea trecută (13 octombrie), Parlamentul bulgar a impus o taxă de 10,20 euro/MWh pentru gazul rusesc importat în Bulgaria sau transportat prin Bulgaria în alte țări.

Potrivit presei bulgare, este de așteptat ca prin noua taxă, Bulgaria să aducă la buget un venit suplimentar de 1,2 miliarde de euro pe an. Însă această sumă va fi obținută din taxarea țărilor care sunt aprovizionate cu gaz rusesc prin conducta TurkStream care tranzitează Bulgaria. Astfel, gospodăriile și companiile din Grecia, Serbia, Ungaria, Austria, România și alte țări din Europa de Sud-Est vor suporta majorări ale prețurilor la energia electrică și gaze pentru a-i subvenționa pe consumatorii bulgari. Suma de 10,20 euro/MWh percepută pentru gazele naturale se transformă în 20 de euro pentru fiecare megawat-oră de energie electrică produsă pe baza gazelor naturale, care în Grecia reprezintă principalul combustibil pentru producerea curentului electric.

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

Deși Bulgaria nu mai importă gaze naturale din Rusia, țara rămâne o rută importantă pentru cantitățile de gaze, chiar dacă reduse începând cu 2022, pe care Rusia încă le mai livrează către Europa.

Prin această măsură neobișnuită pentru datele europene și pentru condițiile liberei circulații a produselor și serviciilor, Bulgaria impune o taxă care duce la creșterea costurilor energiei pentru mai multe țări din Europa de Sud-Est la începutul sezonului de iarnă și în condițiile în care evoluțiile din Orientul Mijlociu au declanșat un nou val de creșteri și volatilitate pe piețele energetice.

Potrivit presei europene, reacțiile Serbiei și Ungariei au fost imediate. “Este inacceptabil. Faptul că un stat membru al UE pune în pericol aprovizionarea cu gaze naturale a unui alt stat membru UE este pur și simplu împotriva solidarității europene, împotriva normelor europene”, a declarat luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto. Szijjarto a mai spus că guvernul său a avut discuții cu Bulgaria și Serbia și ia măsuri pentru a se asigura că Bulgaria nu pune în aplicare legi care ar pune Ungaria și Serbia într-o situație dificilă. „Aceasta este o mare problemă pentru noi. Acest lucru va duce la o creștere drastică a prețului gazelor naturale cu 100 de euro la 1.000 de metri cubi. Este o creștere îngrozitoare și vom vorbi cu partea bulgară. Iar această (decizie) nu ar trebui să fie valabilă pentru Serbia”, a comentat sâmbătă președintele sârb Aleksandar Vučić, potrivit Politiko. Încă nu se știe până în acest moment care este reacția guvernului grec.

Noua taxă a fost impusă printr-un amendament aprobat de Parlamentul bulgar ca parte a unei legi adoptate cu un an și jumătate în urmă pentru a controla implementarea măsurilor restrictive pentru acțiunile Rusiei de destabilizare a situației din Ucraina. Printre obiectivele legii se numără, potrivit legiuitorilor care au redactat-o, „impozitarea justă a profiturilor realizate pe teritoriul statului și o creștere a veniturilor bugetare”. (Traducerea: Carolina Ciulu)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: