Cartel Alfa: În 2023, 32% dintre români erau în risc de sărăcie sau excluziune socială

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ziua Internaţională a Muncii Decente, celebrată în 7 octombrie, reprezintă un prilej de a reflecta asupra condiţiilor de muncă şi asupra drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, susţin reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa”, transmite Agerpres.

“Munca decentă reprezintă baza unei vieţi demne şi sigure, iar accesul la un salariu corect, la condiţii de muncă sănătoase, la protecţie socială şi la realizarea de contracte colective de muncă sunt esenţiale pentru bunăstarea lucrătorilor şi a familiilor lor. De Ziua Internaţională a Muncii Decente, lansăm un apel la solidaritate şi la continuarea luptei pentru promovarea principiilor care stau la baza statului social.”, se menţionează în comunicat.

Conform liderilor sindicali, în România, idealul european al extinderii statului social a înregistrat progrese în ultimele decenii, dar acestea continuă să fie mult prea lente.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“În 2023, 32% dintre români erau în risc de sărăcie sau excluziune socială, aproape 80% dintre persoanele cu dizabilităţi nu câştigau suficient pentru a-şi permite o vacanţă, iar 35% dintre lucrători erau la nivelul salariului minim garantat în plată, care încă nu acoperă coşul minim de consum pentru un trai decent. Statul social este subdimensionat şi, în următorii ani, riscă să fie principala ţintă a Guvernului, care se confruntă cu problema deficitului bugetar şi a gradului de îndatorare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, discursul din spaţiul public este despre austeritate, iar obsesia este de a identifica agenţii, organe publice şi instituţii de unde să se poată tăia.

“În discursul austerităţii, statul rămâne supradimensionat, iar fiecare cheltuială trebuie trecută prin filtrul austerităţii. Pe această cale, statul nu poate să dezvolte servicii publice, acestea fiind dezvoltate de sectorul privat şi apoi decontate de stat. La finalul anului, tot statul ajunge să cheltuie mai mult din cauza preţurilor ridicate din privat, dar şi să promoveze inechitatea accesului la servicii”, susţin liderii sindicali.

Totodată, inundaţiile din septembrie din estul ţării evidenţiază subdimensionarea statului social şi a mecanismelor de protecţie în faţa dezastrelor naturale provocate de schimbările climatice.

Astfel, de Ziua Internaţională a Muncii Decente, reprezentanţii Cartel Alfa atrag atenţia încă o dată asupra nevoii de cooperare şi dialog social.

“O bună parte din populaţie rămâne în umbră, ajunge să nu creadă în implicarea civică, publică sau politică şi îmbrăţişează calea pesimismului categoric. Drepturile sociale şi economice, care oferă protecţie lucrătorilor, au fost câştigate, de cele mai multe ori, prin lupte sângeroase, conflicte în care sindicaliştii au fost atacaţi public, iar drepturile la liberă exprimare şi asociere le-au fost interzise. Aceste situaţii nu aparţin trecutului, iar cât timp lucrătorii din întreaga lume, indiferent de ţară sau domeniu de activitate, suferă o nedreptate, fiecare dintre noi o resimte.”, se mai spune în comunicat.

De Ziua Internaţională a Muncii Decente, “Cartel Alfa” lansează un apel la solidaritate şi la continuarea luptei pentru promovarea principiilor care stau la baza statului social.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” a luat fiinţă în 1990 pentru a oferi lucrătorilor români o reprezentare reală şi democratică. Confederaţia este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: