Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat un profit de 818 milioane de lei, în primele trei luni ale anului, de 3,5 ori mai mare decât rezultatul raportat în perioada similară a anului trecut, arată raportul companiei publicat la Bursa de Valori București (BVB).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Față de rezultatul net de 234,46 milioane lei raportat în trimestrul I 2021, profitul companiei a crescut cu 249,3%, la 818,9 milioane lei în acest an.

Vânzările de energie electrică a Nuclearelectrica s-au ridicat la 2,79 milioane MWh, cu 4,9% mai mari decât anul trecut.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Compania a beneficiat de creșterile de preț din piață și a vândut energia la un preț mediu de 659,75 lei/MWh cu Tg inclus, în primele trei luni.

Astfel, veniturile realizate pe piața de energie electrică aferente livrărilor sunt de 1,84 miliarde lei, în trimestrul I 2022, mai mari cu 170% față de realizarile din trimestrul I 2021, și respectiv mai mari cu 26,3% față de veniturile bugetate pentru trimestrul I 2022.

Cantitățile de energie electrică vândute pe piața concurențială a contractelor bilaterale au reprezentat în trimestrul I 2022 o cotă procentuală de 80,72% din volumul total al energiei electrice vândute, față de o cotă procentuală de 81,45% înregistrată în trimestrul I 2021. Prețul mediu de vânzare pe contractele bilaterale în această perioadă a fost de 563,09 lei/MWh (cu Tg inclus), înregistrând o creștere de 127,5% față de prețul mediu înregistrat în trimestrul I 2021, de 247,50 lei/MWh (cu Tg inclus); în condițiile în care valoarea tarifului de transport de introducere a energiei electrice în rețea Tg a avut valoarea de 1,30 lei/MWh începând cu ianuarie 2020 (conform Ordin ANRE nr. 218/11.12.2019), iar începând cu 1 ianuarie 2022 de 1,49 lei/MWh (conform Ordin ANRE nr. 124/25.11.2021).

Pe piața spot (PZU și PI), în trimestrul I 2022 s-a vândut o cantitate de energie electrică reprezentând 19,04% din volumul total de vânzări, față de o cotă procentuală de 18,26% înregistrată în trimestrul I 2021. Prețul mediu de vânzare a energiei pe piața spot (PZU și PI) realizat de SNN în trimestrul I 2022 a fost de 1.067,66 lei/MWh (cu Tg inclus), față de 257,05 lei/MWh (cu Tg inclus) înregistrat în trimestrul I 2021.