Ce trebuie să facă șoferii care au polițe la Euroins, după intrarea în insolvență / Pașii de urmat, conform Ghidului publicat de ASF la cazul similar din 2021, falimentul City Insurance

asigurare auto rca Sursa foto: assets.publishing.service.gov.uk

În mai puțin de doi ani, piața asigurărilor RCA pune milioane de șoferi în situația de a căuta alt asigurător, pentru că firma la care aveau polițe a intrat în faliment.

Precedentul caz a fost City Insurance, al cărei faliment a fost pronunțat de instanță pe 9 februarie 2022, la câteva luni după ce ASF a dispus prin Decizia nr. 1148/17.09.2021 retragerea autorizatiei de functionare a Societatii de Asigurare-Reasigurare CITY Insurance S.A. si promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment.

Decizia ASF a fost publicată pe 27 septembrie 2021, în Monitorul Oficial. Tot în ziua respectivă, Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat un Ghid pentru cei care afectati de intrarea in insolventa a City Insurance.

Potrivit Ghidului, clienții sunt firmelor de asigurări sunt protejați de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), cu respectarea plafonului de garantare prevazut de lege (500.000 lei/creanța de asigurare).

Valentin Ionescu, director în ASF, a explicat în această dimineață la Digi 24, ce se întâmplă după decizia ASF: “În momentul de față, conform deciziei noastre, Fondul de Garantare a Asiguraților va avea și rolul de administrator interimar la societatea Euroins pentru 60 de zile. În această perioadă, Fondul de Garantare, ca administrator interimar, va trebui să preia și să trimită dosare de daună tot la Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru că are și rol de despăgubire, iar după 60 de zile începe plata despăgubirilor”.

Cât timp mai sunt valabile polițele?

În cazul City Insurance, ASF a spus că polițele rămân valabile până la data la care intervine una dintre următoarele situații:

  • data expirării menționată de contract;
  • data denunțării contractului de asigurare de către asigurat printr-o notificare transmisa societății sau lichidatorului judiciar;
  • la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, contractele/ polițele de asigurare încheiate de asigurator încetează de drept in termen de 90 de zile.

În cazul City Insurance, pe 11 mai 2022 s-au împlinit cele 90 de zile de la data deschiderii procedurii de faliment. Iar, potrivit Fondului de Garantare a Asigurărilor, începând cu data de 12 mai 2022 contractele de asigurare încheiate la acel asigurător nu au mai fost valabile, așa că șoferii care încă mai aveai polițe la City Insurance încă valabile, au fost nevoiți să încheie alte polițe, cu valabilitate din 12 mai 2022.

Iar ASF a exemplificat cum ar fi trebuit să procedeze cei 500 de mii de șoferi care încă mai aveau polițe la City Insurance la momentul respectiv: “Clienții City Insurance ale căror contracte de asigurare sunt denunțate automat pe 11 mai 2022, pot solicita returnarea părții din prima de asigurare proporțională cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare. Spre exemplu, dacă polița a fost încheiată pe o perioadă de un an și expiră pe 11 septembrie 2022, clientul are dreptul de a solicita returnarea unei treimi din valoarea primei plătite (proporțional cu cele 4 luni din 12 rămase în vigoare). Clienții City Insurance pot solicita returnarea părții din primă și înainte de termenul de 11 mai, dacă decid denunțarea poliței din proprie inițiativă.”

De asemenea, Ghidul mai sus menționat al ASF venea și cu exemple concrete:

“Am CASCO la City Insurance și vreau să deschid un dosar de daună, deoarece am mașina lovită. Care sunt procedurile de urmat?
Am fost implicat într-un accident în care vinovatul are poliță RCA la City. Ce fac?

Conform legii, FGA va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, de constatarea tehnică a avariilor, de instrumentarea dosarelor de daună, precum și de avizarea lor din punct de vedere tehnic.

În cazul unui accident, prima dată trebuie să vă adresați poliției pe raza căreia s-a petrecut accidentul sau să întocmiți un formular de constatare amiabilă (cu excepția cazurilor în care sunt implicate mai mult de 2 vehicule și/sau sunt persoane vătămate, când vă adresați poliției). După aceea, completați și semnați cererea-tip „Cererea de deschidere a dosarului de daună” (disponibilă pe www.fgaromania.ro) și o depuneți direct la FGA sau o transmiteți prin poștă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire) sau email (office@fgaromania.ro).”

Peste 600 de milioane de lei a plătit până acum FGA pentru falimentul City Insurace

În cursul anului 2022, Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a avizat în cadrul Comisiei Speciale un număr de 68.791 cereri de plată, pentru toate societățile de asigurare aflate în faliment. Valoarea totală a plăților efectuate în 2022 este de 665,6 milioane lei. Din totalul cererilor analizate în 2022, 60.686 de cereri sunt aferente creditorilor de asigurări ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, cu o valoare achitată de 583,2 milioane lei.

De asemenea, din totalul plăților efectuate în cursul anului trecut, 47,8 milioane lei au fost achitate creditorilor de Asigurare ai Societății de Asigurare-Reasigurare Astra SA, în timp ce 30,6 milioane lei au fost achitate creditorilor de asigurare ai Societății Carpatica Asig SA. Plățile în cazul celor două societăți de asigurare aflate în faliment au ajuns astfel la valoarea de 554,8 milioane lei în cazul Societății de Asigurare-Reasigurare Astra SA, respectiv 498 milioane lei pentru Societatea Carpatica Asig SA.

Începând cu 29 noiembrie 2021 și până la finele anului 2022, FGA a achitat, pentru creditorii de asigurare ai City Insurance SA, aprox. 603 milioane lei, pentru 64.568 cereri de plată avizate în cadrul Comisiei Speciale a FGA, dintr-un total de 250.692 cereri de plată înregistrate.

În primă fază, FGA a înregistrat un număr de 260.764 cereri de plată, însă ca urmare a unui proces intern de verificare, un număr de 10.072 cereri de plată au fost închise ca dubluri sau atașate altor cereri de plată înregistrate anterior.

Sursa foto: assets.publishing.service.gov.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *