Turcia este în topul preferințelor pentru vacanțe, atât la nivel global cât și national, numai anul trecut fiind vizitată de aproximativ 51,4 milioane de turiști. Istanbul atrage o bună parte din acești turiști, pentru că este una dintre cele mai vibrante metropole din lume, are o identitate unică în care culturile europene și asiatice se îmbină armonios iar trecutul și prezentul sunt împletite, arată Ministerul Turismului din Turcia.
În ceea ce privește preferințele românilor, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în anul 2022 au călătorit în Turcia peste 324.000 de români (324.851), cifrele referindu-se la turiștii care au călătorit în Turcia numai prin intermediul agențiior de turism. La începutul anului, Domnul Nuri Ersoy, ministrul Culturii și Turismului din Turcia afirma că obiectivul autorității este ca țara să gâzduiască 90 de milioane de turiști și să obțină venituri de totale de 100 de miliarde de dolari din turism până la finalul anului 2028.
Metropola are o gamă de atracții turistice renumite la nivel mondial iar partea anatoliană a orașului sau partea sa de pe continentul asiatic contribuie la această faimă prin experiențe mai liniștite, puțin cunoscute dar extraordinare. Această zonă are caracteristicile sale, inclusiv frumusețe naturală, repere istorice, viață de noapte interesantă, bucătărie apetisantă și multe alternative de cumpărături.
Ce să vizitezi în Istanbul, partea anatoliană?
- Insula Prinților de la Istanbul
Locația oferă turiștilor săi un mediu ideal prin care să experimenteze liniștea pe care o are viața de pe insulă. Insula Prinților este cunoscută pentru natura înconjurătoare și pentru conacele istorice care au găzduit de-a lungul istoriei mai mulți scriitori faimoși.
- Cartierele istorice de pe malul Bosforului
Atunci când cobori de pe un feribot în Uskudar și te îndrepți direct către Anadolu Hisari, vei vedea cartierele cu clădirile sale vechi de sute de ani. Kuzguncuk este prima oprire iar locația te va uimi cu clădirile sale colorate și vechi de secole. Locația are livezi vechi de ani de zile care sunt cultivate și în ziua de astăzi, are biserici, moschei și sinagogi dar și cafenele.
Beylerbeyi, una dintre cele mai vechi opriri de la Istanbul îi captivează pe vizitatori cu faleza lui și cu paltul istoric Beylerbeyi – considerate treb una dintre cele mai vechi clădiri de la malul Bosforului, amplasat chiar sub podul care leagă cele două părți (cea asiatică și cea europeană). Palatul impresionează prin arhitectura sa care combină atât stilurile estice cât și pe cele occidentale și atmosfera care se schimbă în 4 sezoane.
Cei mai mulți oameni cunosc Cengelkoy, un alt cartier istoric din Uskudar, renumit pentru faleza lui și pentru mica grădină de ceai cu vedere la pod și la Bosfor. În grădina respective se poate consuma ceai turcesc dar totodată, în acest cartier se pot vizita concele vechi de secole și cartierele pitorești cu restaurantele de pește.
- Kadıköy
Kadikoy este considerat cel mai popular cartier din partea anatoliană. Nu este surprinzător faptul că acest cartier a fost considerat în 2019 și 2021 drept cel mai frumos cartier din lume. Cafenelele și pub-urile, restaurantele, casele de vinuri și tavernele, Kadikoy a devenit unul dintre centrele sociale ale Istanbulului în ultimii ani. În Kadikoy, totuși, există întotdeauna mai multe de descoperit și de experimentat. Kadikoy este un oraș care își întâmpină vizitatorii cu magazine de antichități, de discuri, librării second had, farmacii vechi de un secol și chiar o opera. Opera se numește Sureyya și este localizată pe strada Behariye. Cartierul poate fi tranzitat fie pe jos fie cu tramvaiul. Aici vă puteți bucura de un pahar de ceai sau de cafea de la cafeneaua de la Moda Pier în timp ce admirați arhitectura frumoasă a orașului. Tot aici puteți lua un picnic pe malul mării într-o seară caldă de vară și puteți privy apusul de soare.
- Strada Bagdat
Strada are o lungime de 14 kilometri și este cea mai luxoasă stradă de pe partea anatoliană, renumită pentru frumoasele sale magazine. Cartierele Kadikoy și Bostanci gâzduiesc mai mutle mărci de modă și de design local și internaționale. Pe stradă unde vă puteți bucura de o plimbare lungă în timp ce priviți vitrinele magazinelor, puteți descoperi și toate gusturile pe care le puteți căuta, de la gastronomie la bucătăria locală și cea internațională.