Centura Timișoara Vest: Compania Nurol din Turcia a fost desemnată câştigătoare a contractului, după finalizarea reevaluării ofertelor/ Drumul va avea 14 kilometri și trebuie finalizat în doi ani și jumătate

Centura Timișoara Vest CNAIR Sursa foto: CNAIR

Antreprenorul din Turcia, Nurol Insaat Ve Ticaret AS, a fost desemnat câştigător al contractului pentru construcţia Variantei Ocolitoare Timişoara-Vest, după finalizarea reevaluării ofertelor, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

“S-a desemnat câştigătorul pentru construcţia Variantei Ocolitoare Timişoara Vest, după finalizarea reevaluării ofertelor. Vorbim de acelaşi constructor turc, având în vedere că decizia CNSC din 9 septembrie 2024 este menţinută prin soluţia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, din data de 25 octombrie, şi validează, de altfel, rezultatul anunţat iniţial de CNAIR”, a scris  ministrul pe pagina sa de Facebook.

Valoarea contractului este de 1,41 miliarde de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin Programul de Transport (2021-2027).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Varianta Ocolitoare Timişoara-Vest va avea o lungime de 13,90 km şi trebuie construită în 30 de luni, dintre care şase luni alocate pentru proiectare şi 24 luni pentru execuţie.

Noua variantă ocolitoare va face parte integrantă din Centura Municipiului Timișoara, iar pe traseul acesteia se vor construi inclusiv:
•⁠ ⁠un pasaj peste DN59A, continuat cu un pasaj peste CFR 100 ( in lungime totală de 750 m);
•⁠ ⁠un pasaj peste DN 6 și CF 133 (450 m) ;
•⁠ ⁠un pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m) ;
•⁠ ⁠4 noduri rutiere (cu DN 69 /E671 și cu Drumul Național Centura Timișoara, la intersecția cu DN 6, la intersecția cu DN 59A și la intersecția cu Radiala Nouă de Vest/C30).

Semnarea contractului va fi posibilă după 10 zile, în cazul în care nu vor fi depuse noi contestații, a precizat ministrul.

Sursa foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

În urmă cu 10 zile, constructorul Precon (parte a Grupului Selina) a depus a doua contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor pentru contractul Centurii Timișoara Vest. În noua contestație, Precon a cerut Companiei de Drumuri să-i permită accesul pentru a studia documentele care au stat la baza evaluării ofertelor, CNAIR desemnând oferta Nurol (Turcia) câștigătoare cu 100 de punte, Precon având 99,22 puncte, iar ARL Cluj (Strabag) obținând 95,65 puncte, potrivit datelor pe care le-a studiat Economedia.

La prima contestație, CNSC a admis, în parte contestațiile Precon și ARL Cluj și a dispus CNAIR să acorde accesul la actele Comisiei de evaluare a ofertei Nurol dar fără a permite și consultarea ofertei constructorului din Turcia, inclusiv accesul la răspunsurile solicitărilor de clarificare.

Nurol a finalizat – cu o ușoară întârziere – lotul de 13 km din județul Sălaj pe Autostrada Transilvania, lucrează conform graficului pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei A7, iar pe A8 Autostrada Unirii va începe execuția lotului Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, lotul I PNRR.

Precon a semnat contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia (29 km) pe Autostrada Transilvania, dar proiectarea va începe de-abia în 2025, fiind pe rol procese CNAIR – Selina. ARL Cluj, parte a grupului Strabag lucrează pe șantierul Drumului Expres Timișoara – A1 (10 km) și va începe modernizarea pe DN 73 Câmpulung – Fundata.

Licitația pentru Centura Timișoara Vest, șosea cu două benzi pe sens și o lungime de 14 km, a fost lansată în februarie 2024, iar în mai au fost depuse cinci oferte:

1. Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA (România)

2. Asocierea CONCELEX SRL (Lider) – X-WAY INFRASTRUCTURE SRL (Asociat 1) – RETTER PROJECTMANAGEMENT SRL (Asociat 2), AUTOMAGISTRAL – PIVDEN SRL (Asociat 3) (România – Ucraina)

3. Asocierea SC Drumuri și Poduri Banat SRL (Lider) – SC Maxagro Center SRL (Asociat 1) – SC OPR Asfalt SRL (Asociat 2) – Obras Publicas y Regadios SA (Asociat 3) – SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL (Asociat 4) – SC Autotehnorom SRL (Asociat 5) – SC CML SRL (Asociat 6) (România – Spania)

4. NUROL İNŞAAT VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ (Turcia)

5. Asocierea Precon Transilvania SRL (Lider) – Selina SRL (Asociat 1) – Ilgaz Construction SRL (Asociat 2) – IBB-HIB România SRL (Asociat 3) – BOG’ART SRL (Asociat 4) (România)” a transmis, pe 15 mai, directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: