CFR Călători contrazice propriile informări: Nu se pune problema sistării activității companiei sau falimentul ei / Un document al CFR Călători avertiza că este în pericol de oprire a traficului

CFR Călători ofertă modernizare 27 vagoane Sursa foto: Facebook/CFR Călători

CFR Călători a reacționat luni, 16 iunie, printr-un comunicat publicat pe site-ul său la informațiile potrivit cărora compania ar putea opri traficul de călători, în contextul în care riscă să intre în incapacitate de plată. Informațiile respective se regăseau chiar într-un document publicat de companie. Acum, CFR Călători susține că nu se pune probleme opririi activității și vorbește despre “anumite abordări existente în prezent în spațiul public”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Redăm mai jos comiunicatul de luni al companiei:

“Referitor la situația financiară a CFR Călători și constrângerile existente în acest moment, un punct de vedere a fost deja prezentat prin comunicatul de presă din data de 14 iunie 2025 (link către comunicat: https://short-link.me/10Ak3 ).

Urmare a problemelor reclamate de companie care au fost prezentate public în comunicatul de presă din 14 iunie, în cursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa și reprezentanții celorlalte autorități de resort.

Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalitățile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfășurare a companiei la acest moment. Sigur, situații dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalitățile prin care acestea sa fie depășite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna.

Referitor la anumite abordări existente în prezent în spațiul public menționăm că NU se pune problema sistării activității companiei sau falimentul CFR Călători. Mențiunea de ”faliment” se regăsește în acest comunicat numai pentru a fi foarte clar că NU există un astfel de pericol.”

În documentul oficial datat 13 iunie 2025, CFR Călători a avertizat că există riscul să intre în incapacitate de plată și să oprească traficul de călători.

CFR Călători reclamă că compensația alocată pentru transportul public de călători pentru anul 2025 este de „doar” 1,739 miliarde lei, sumă „insuficientă pentru acoperirea costurilor de exploatare a societății”. Compania reclamă că această compensație reprezintă doar 80% din suma alocată pentru anul 2024, în timp ce veniturile din transportul de călători sunt diminuate ca urmare a unei ordonanțe de urgență, iar cheltuielile sunt cel puțin la nivelul anului 2024.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

CFR Călători mai susține că încasează o compensație lunară de doar 132,14 milioane de lei, despre care spune că este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor lunare, anul trecut aceasta fiind de 180 milioane de lei.

Societatea listează obligațiile lunare curente, care se ridică la circa 365 milioane de lei, și printre care se regăsesc: obligațiile fiscale lunare la bugetul de stat (60 milioane lei), plata lunară a ratei de eșalonare (20 milioane lei), salarii lunare de 80 milioane de lei, tichete de masă acordate salariaților (5 milioane lei), taxa de utilizare a infrastructurii achitată către CFR SA (60 milioane lei), energia electrică de tracțiune (40 milioane lei), motorină de tracțiune necesară în desfășurarea activității (30 milioane lei), datoriile comerciale privind reparațiile de material rulant (45 milioane lei), alți furnizori –salubrizare, pază, utilități, materiale (25 milioane lei).

Compania mai amintește că încasările lunare din vânzarea de bilete sunt în medie de 50 milioane de lei.

În acest context, compania susține că încasarea unei compensații diminuate, simultan cu scăderea veniturilor din transportul de călători determină o lipsă acută de lichidități. Această situație, reclamă CFR Călători, va duce la creșterea datoriilor restante către CNCFR și alți furnizori, majorarea cheltuielilor cu penalitățile calculate de furnizori, achiziționarea cu întârziere a materialelor și pieselor de schimb necesare bunei funcționări a materialului rulant, disfuncționalități în activitate. CFR mai reclamă cu furnizorii de stat cu care lucrează (în proporție de 70%) au aplicat indexarea tarifelor, ceea ce a dus la o creștere de cheltuieli față de anul trecut (la energie, tarife AFER, AGIFER, prestații Informatica Feroviară pentru programul de ticketing).

CFR Călători mai precizează că 95% din cheltuielile lunare sunt strict legate de buna desfășurare a obligației de serviciu public (taxa de utilizare a infrastructurii, motorina, energie de tracțiune, personal, reparații, mentenanță).

Din acest motiv, datorită lipsei acute de lichidități, CFR Călători avertizează că este în pericol de oprire a traficului.

„CFR Călători se confruntă în prezent cu o situație financiară extrem de dificilă”, atrage atenția compania.

În plus, compania amintește că în sezonul estival trebuie să pregătească un material rulant suplimentar, în contextul în care cerințele de trafic ating maximul anual. Compania susține că acesta este „imposibil de asigurat”, din cauza subcompensării critice îndelungate, a neplății integrale a facilităților de călătorie pentru anul 2022, a plății cu întârziere a facilităților aferente anului 2025.

„Având în vedere cele de mai sus, vă aducem la cunoștință că operatorul de stat este în imposibilitatea de a mai efectua plăți către furnizori, printre aceștia fiind și furnizori feroviari cum ar fi CFR SA, Electrificare SA, Informatica Feroviară, Telecomunicații SA, fapt care poate crea dezechilibre în plata salariilor și la aceste companii.

Față de cele prezentate mai sus, vă atragem atenția că CFR Călători se află în situația de a intra în incapacitate de plată, cu implicații grave în asigurarea obligației de serviciu public conform Contractului de servicii publice, prin oprirea traficului”, conchide compania în nota transmisă”.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.